Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliția vine cu noi precizări în cazul unor șoferi cu rezultate pozitive la Drager5000

Poliția vine cu noi precizări în cazul unor șoferi cu rezultate pozitive la Drager5000

În urma controverselor recente legate de întocmirea unor dosare penale în cazuri din Teleorman și Prahova, Poliția clarifică procedura în situațiile de testare pozitivă cu aparatul Drager5000: reținerea permisului, măsură menită să înlăture un potențial pericol.

Înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi din domeniul siguranței rutiere, conducerea Ministerului Afacerilor Interne „a relaționat” cu factorii decizionali din cadrul Parchetului General, pentru stabilirea unui mod unitar de aplicare a prevederilor legii, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Române.

În mod concret, poliția face trimitere la prevederile articolului 4, alin. 2 din Ordinul Comun, respectiv: ,,Înregistrarea actului de sesizare se face într-un termen de cel mult 5 zile, cu excepția cauzelor penale urgente, a căror înregistrare se realizează în termen de maxim 12 ore. În cuprinsul acestor termene, se realizează întreg circuitul administrativ intern, de la primirea sesizării până la predarea cauzei organului de cercetare penală al poliției judiciare”.

În situația unui rezultat pozitiv, în urma testării cu aparatul Drager5000, polițiștii întocmesc o lucrare (act de sesizare, nu de un dosar penal), care rămâne la unitatea de poliție, pe parcursul celor 72 de ore, în care instituțiile de medicină legală trebuie să transmită rezultatul probelor biologice aferente.

Dacă în interiorul termenului de 72 de ore, polițiștii primesc de la medicină legală un rezultat negativ, acesta se anexează lucrării de bază, iar documentele se înaintează de către Poliție, unității de parchet competente, cu propunere de închidere a procedurii, pe cale administrativă.

Această propunere, a unității de poliție, de închidere pe cale administrativă, într-o astfel de situație, are la bază rezultatul negativ al probelor biologice, emis de medicina legală, și NU presupune o propunere de clasare în accepțiunea Codului de Procedură Penală, ci închiderea pe calea administrativă a lucrării.

Astfel, persoana testată, cu rezultat negativ de la medicină legală, nu este cercetată de organele de poliție, sub nicio formă, în cadrul unui dosar penal.

În situația în care rezultatul de la medicină legală este pozitiv, acesta se anexează lucrării de bază și documentele se transmit unității de parchet competente, unde lucrarea primește un număr unic, respectiv aceasta devine ,,dosar penal”, în care se continuă cercetările și se administrează probe, conform Codului Penal și Codului de Procedură Penală.

Prin urmare, măsura retragerii/reținerii permisului de conducere, pentru 72 de ore, este de natură a înlătura un potențial pericol din traficul rutier, până la primirea rezultatelor de la medicină legală.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: permis precizari politie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri