Jurnalul.ro Ştiri Observator 17 persoane sunt bănuite că au înlesnit practicarea prostituției în saloane de masaj erotic

17 persoane sunt bănuite că au înlesnit practicarea prostituției în saloane de masaj erotic

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii din Capitală fac joi șase percheziții domiciliare într-un dosar de proxenetism. 17 persoane sunt bănuite că au înlesnit practicarea prostituției de către mai multe tinere sub paravanul unor saloane de masaj erotic.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii fac șase percheziții domiciliare în București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism

17 persoane sunt bănuite că, în perioada octombrie 2022 - februarie 2023, ar fi înlesnit practicarea prostituției și ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma acestei activități, desfășurată de mai multe tinere, care activau sub paravanul unor saloane de masaj erotic.

Suspecții urmează să fie duși la audieri, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: masaj erotic prostitutie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri