Sondajul online realizat în iunie, iulie și august 2023 pe un eșantion de peste 100.000 de persoane care se identifică ca fiind LGBTIQ a constatat doar ușoare schimbări generale în comparație cu precedentul, realizat cu trei ani în urmă, a precizat Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA) într-un raport publicat marți.
„Mai multe persoane LGBTIQ din Europa sunt acum deschise cu privire la cine sunt. În același timp, acestea se confruntă cu mai multă violență, hărțuire și intimidare decât înainte”, a precizat FRA.
Datele au arătat că proporția respondenților din cele 27 de state membre ale UE care au declarat că au suferit un atac fizic sau sexual în cei cinci ani anteriori sondajului pentru că sunt LGBTIQ a crescut la 14%, de la 11% în sondajul anterior.
Aproximativ 36% dintre respondenții din UE au declarat că s-au simțit discriminați în cel puțin un domeniu al vieții lor în anul anterior celui mai recent sondaj pentru că sunt LGBTIQ, în scădere de la 42% în sondajul precedent.
Domeniile de viață la care s-a făcut referire au inclus locul de muncă, educația, asistența medicală, contactul cu serviciile publice, precum și în magazine, restaurante, baruri și cluburi de noapte.
În sondaj au fost incluse și țările candidate la UE Albania, Macedonia de Nord și Serbia.
„Chiar dacă vedem semne de progres, intimidarea, hărțuirea și violența rămân amenințări constante", a declarat Sirpa Rautio, șefa FRA, în comunicat.
(sursa: Mediafax)