Jurnalul.ro Ştiri Observator Piața Gemeni din Capitală, închisă temporar pentru nereguli importante

Piața Gemeni din Capitală, închisă temporar pentru nereguli importante

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat luni că Piața Gemeni din centrul Capitalei a fost închisă temporar pentru nereguli importante, în urma unui control efectuat de inspectori.

Potrivit ANPC, echipe de comisari au verificat luni modul în care firmele care activează în incinta „Pieței Gemeni” din sectorul 2 al Capitalei respectă drepturile consumatorilor și prevederile legii în domeniu.

În urma verificărilor au fost aplicate amenzi în valoare totală de 137.000 lei.

La acestea s-au adăugat măsuri complementare de oprire definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare cu deficiențe. De asemenea, conform ANPC, s-a dispus „oprire temporară a prestării de servicii în cazul tuturor celor 5 operatori economici care activau în incinta pieței, precum și a celui care administrează locația”.

„După acțiunea de control din Piața Delfinului, mi-am dat seama că lucrurile nu stau deloc așa cum m-aș fi așteptat. M-am hotărât să o iau la pas prin piețele sectorului 2, acolo unde, așa cum am mai spus, în copilărie am mers însoțindu-mi bunicii la cumpărături. O nouă piață, o nouă dezamăgire. Piața ce demult se numea Galați, astăzi Gemeni, a rămas și ea încremenită într-o vreme lipsită de exigențele vieții pe care o trăim astăz. Mizerie, nepăsare, lucruri ce nu pot fi, din păcate, sancționate. Este mult de muncă și sunt decis să fac tot ce îmi stă în putință să schimb lucrurile în bine. Piața încurajează micul producător, nu marele bișnițar. Vreau produse românești vândute în condiții respectabile”, a declarat Mihai Culeafă, vicepreședinte ANPC.

Printre deficiențele constatate se numără comercializarea unor produse nesigure fără niciun element de identificare-caracterizare, vânzarea unor produse vrac și ambulate expuse în vitrine cu rugină, mucegai, zone rupte, aspect depreciat, comercializarea de produse cu denumirea „de casă”, ceea ce reprezintă o practică comercială incorectă, vânzarea unor produse expirate, a unor fructe și legume cu modificări organoleptice, dar și a unor produse contrafăcute.

De asemenea, inpectorii au decsoperit un cântar fără verificare metrologică, dar și un operator economic care nu deținea autorizații de funcționare.

Piața Gemeni din centrul Capitalei, închisă temporar de ANPC

„În ceea ce privește condițiile de funcționare ale Pieței Gemeni, au fost constatate următoarele nereguli: existența pavimentului depreciat în totalitate, cu grad avansat de uzură, cu strat gros de mâzgă și mucegai, pereți laterali afumați, nefinisati, cu zone cu rugină, cu tencuiala spartă, plăci de cărămida lipsă, complet neigienizați, bazinul prezintă zone cu faianța lipsă sau plăci sparte, pavele și stâlpul din beton, din interiorul bazinului, deteriorat, temcuiala căzută, existența unor trepte de acces în unități rupte, cupola de plexiglas îmbâcsită, cu strat gros de praf, cu zone sparte, rupte, depreciate, fără a asigura etanșeitatea corespunzătoare, prezența animalelor în interiorul pieței, printre produsele expuse spre vânzare, comercializarea produselor operatorilor economici care își desfășoară activitatea în Piața Gemeni se realizează direct pe paviment, aspectul general al pieței este de grad avansat de uzură”, arată ANPC.

 

Subiecte în articol: Piața Gemeni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri