Florin Piersic se lipeşte de inima publicului de nu-l desprinzi nici cu flacăra de sudură. Povestitor de nota zece magna cum laude, Piersic ţine conectată o sală cu 7.000 de spectatori ore lungi şi cu istorisirile lui înfăşurate în dantele de imaginaţie îi face pe români să se roage de el să nu cumva să iasă de pe scenă. La Teatrul Naţional, la spectacolele lui cu „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Oameni şi şoareci”, sala nesuportând nici aruncarea unui ac, spectatorii se aşezau şi pe jos, pe culoarele sălii, unii se aciuiau chiar pe marginile scenei. Povestirea lui cum s-a întrecut la trântă cu ditamai ursul în Harap Alb îi lăsa pe privitori cu gura căscată, prinşi de spectaculozitatea întâmplării unii spectatori mai să mormăie ca Moş Martin. Delicioasă depănarea amintirii cum a inventat el ticul justiţiarului Mărgelatu de a mesteca seminţe cu scuiparea cojilor ca din utilajele agricole, încât părea un giuleştean nervos la meciurile Rapidului. Era mândru şi de brevetul cinematografic de a curăţa ţevile revolverului cu rachiu. L-a amuzat teribil şi pe severul Eugen Barbu, scriitorul de romane şi al scenariilor, care după ce a acceptat propunerea lui Vadim ca Florin să fie justiţiarul paşoptist, a zis „da” şi la năzdrăvăniile lui Piersic în film alături de Soby Csech- Buză de Iepure. Florin era înzestrat cu talentul uimitor de a transforma orice secvenţă obişnuită, chiar banală, într-un recital de fantezie cu lipici la popor. Cum e să-l vezi pe Piersic, îmbrăcat în ie şi iţari, pe umeri cu şuba miţoasă albă stând la stop. Călare pe un armăsar alb. Maşinile clacsonau, dar calul lui Piersic tras de hăţuri necheza până se făcea culoarea verde. Pietonii aplaudau, şoferii îi strigau numele, chiar şi miliţienii de circulaţie îi deschideau prioritatea. Piersic turna filmul „Pintea”, haiducul legendar, dar seara trebuia să joace pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Pleca spre Baia Mare cu avionul din zori, cel care ducea presa, și se aşeza pe vine printre vrafurile de ziare. La aeroport i-a venit ideea de a renunţa să-l ia o maşină, a cerut să-i fie adus calul şi haiducul Pintea mergea îmbrăcat ţărăneşte călare şi mâncând cu o mână pită înmuiată în smântâna de la Lactobar.