Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Fondurile de pensii private Pilon II au un randament mediu de 18% în ultimul an

Fondurile de pensii private Pilon II au un randament mediu de 18% în ultimul an

de Redacția Jurnalul    |   

Cu un randament mediu de 18% din septembrie 2022 la septembrie 2023, cele şapte fonduri de pensii private Pilon II sunt acum cu mult peste rata inflaţiei de 8,8% din această perioadă pe fondul aprecierii acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti, notează zf.ro.

Cu un randament mediu de 18% din septembrie 2022 la septembrie 2023, cele şapte fonduri de pensii private Pilon II sunt acum cu mult peste rata inflaţiei de 8,8% din această perioadă pe fondul aprecierii acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde fondurile sunt cei mai mari investitori, şi în contextul încetinirii ritmului de scumpiri din România.

Astfel, economiile de bătrâneţe ale celor 8 milioane de salariaţi români au atins o valoare istorică şi înregistrează în ultimul an un randament mai mare cu 10 puncte procentuale faţă de rata inflaţiei anunţată joi de Institutul de Statistică ceea ce reprezintă o performanţă semnificativă pentru administratorii acestor fonduri. În 2022 fondurile au avut scăderi însă acestea au fost recuperate încă din primele luni ale anului 2023.

„Fondurile private de pensii vor continua să înregistreze rezultate pozitive şi să creeze valoare pentru contributori. Însă trebuie să privim şi să analizăm performanţa pe un ciclu economic. Iar acesta per­formanţă este mult superioară faţă de ceea ce livrează sistemul public de pensii“, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte CFA România.

Individual, performanţele din ultimele 12 luni arată astfel: 17,1% pentru Vital, 17,6% pentru Metropolitan Life Pensii Private, 17,7% pentru BCR Pensii, 17,8% pentru BRD Pensii, 18,3% pentru AZT Viitorul Tău, 18,3% pentru NN Pensii, 19,6% pentru Aripi. ZF a calculat această evoluţie pe baza valorii unitare a activului net (VUAN) publicată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„Este o evoluţie foarte bună dar aş spune că mai degrabă firească pentru Pilonul II, dovedind că scăderile de anul trecut au fost conjuncturale şi de scurtă durată. Fondurile de pensii private au un orizont de termen foarte lung, stagiul de cotizare este de 30-40 de ani, de aceea contează puţin spre deloc să ne uitam la rezultate anuale, importante fiind evoluţiile pe termen lung. Din acest punct de vedere, Pilonul II din România stă foarte bine în context european, fiind printre sistemele cu cele mai bune performanţe investiţionale şi cele mai reduse costuri pentru români“, spune Mihai Bobocea, purtător de cuvânt al Asociaţiei Pensilor Administrate Privat (APAPR).

Spre comparaţie Bursa de Valori Bucureşti – unde fondurile de pensii au investit circa 25% din portofoliu, la companii precum Petrom, Hidroelectrica, Banca Transilvania, Romgaz, Digi, Fondul Proprietatea - înregistrează un randament de 35% în ultimul an.

Listarea Hidroelectrica (H2O) a reprezentat principalul catalizator al acestei creşteri urmat de dividendele de la Fondul Proprietatea, Petrom şi Banca Transilvania. Pe 20 septembrie Bursa de la Bucureşti a atins maximul istoric prin prisma indicelui BET, de 14.466 de puncte.

INS a anunţat joi o rată anuală a inflaţiei la septembrie 2023 de 8,8% faţă de 9,4% în august. BNR vede inflaţia la 7,5% la finalul lui 2023.

Circa 66% din portofoliul fondurilor de pensii private sunt investite în titluri de stat, instrumente care subperformează într-un mediu puternic inflaţionist, aşa cum a fost cel din ultima perioadă. Orice înăsprire a dobânzilor, măsură luată de băncile centrale, inclusiv la Bucureşti, pentru a tempera creşterea inflaţiei, se reflectă în sens negativ în performanţa titlurilor de stat.

Acum însă situaţia se calmează pe fondul încetinierii inflaţiei şi a anticipaţiilor de încheiere a ciclului de majorare de dobânzi. Iar asta se reflectă în sens pozitive în performanţa Pilonului II.

De la înfiinţarea sistemului de pensii private Pilon II în România, fondurile au un randament mediu anual de 7,6%, potrivit calculelor Asociaţiei Pensilor Administrate Privat (APAPR). Spre comparaţie inflaţia media anuală în acest interval de timp a fost de 4,4%.​

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: pilon II pensii randament
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri