Jurnalul.ro Timp liber Culinar Plăcintă cu dovleac

Plăcintă cu dovleac

de Andreea Tiron    |   

Plăcinta cu dovleac este nelipsită de pe mesele noastre în acest sezon.

Potrivit cumvaplace.ro, o putem face foarte rapid și cu foi cumpărate din comerț (vă recomandăm aluatul foitaj proaspăt, îl găsiți în frigiderele din hipermarketuri), dar și cu foi de casă, ca în această rețetă, pentru care nu am muncit foarte mult. Poftă bună și vouă!

INGREDIENTE

  • 1 kg de dovleac curățat

  • 2 plicuri de zahăr vanilinat

  • Scorțișoară

  • Turmeric (pentru culoare, opțional)

  • Pentru foi:
  • 300 g făină + extra

  • 150 ml apă călduță

  • 1 lingură de ulei vegetal (30 ml) + extra

  • Sare

CUM SĂ FACEȚI

  • Într-un castron, amestecați făina cernută cu ½ linguriță de sare. Turnați treptat apa și amestecați cu o lingură de lemn. Pe măsură ce făina absoarbe apa, mai turnați câte puțină apă până când aluatul se leagă și se frământă mai ușor și nu se mai lipește de mâini. Spre final adăugați și uleiul și mai frământați 10 minute pe masa de lucru. Când aluatul a devenit maleabil, îl puneți în castronul uns cu ulei, acoperiți și îl lăsați 30 de minute să se odihnească.
  • Între timp, radeți dovleacul pe răzătoarea mare într-un castron. Adăugați vanilie și scorțișoră după gust și amestecați.
  • Împărțiți aluatul în două și întindeți tot atâtea foi pe masa presărată cu făină. Noi am copt aluatul într-o formă de tort cu pereți detașabili, cu diametrul de 28 cm.
  • Ungeți cu ulei forma de copt și presărați puțină făină. Puneți prima foaie și o ungeți cu puțin ulei. Așezați umplutura de dovleac și acoperiți cu a doua foaie.
  • Ungeți deasupra cu un amestec de apă, făină și turmeric (2 linguri de apă + 1 lingură de făină + ¼ linguriță de turmeric). Înțepați plăcinta cu o furculiță și o coaceți la 180 de grade pentru 40-45 de minute, până devine rumenă.
  • Chiar dacă mirosurile sunt îmbietoare, vă recomandăm să tăiați plăcinta cu dovleac după ce s-a răcărit măcar 30 de minute.

SFATURI

  • Dacă plăcinta este prea crocantă, o acoperiți cu un șervet de bumbac imediat ce ați scos-o din cuptor.
Subiecte în articol: Plăcintă cu dovleac reteta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri