Procedurile nu s-au simplificat, așa cum au solicitat mai multe asociații ale operatorilor de plaje sau ale hotelierilor, ceea ce înseamnă că va fi haos. Cei care au câștigat licitațiile fie vor amenaja totul fără autorizații, asumându-și să plătească amenzi către toate instituțiile de control, fie vor mai aștepta până anul viitor, pierzând banii pe acest sezon. Cei mai mulți operatori de plaje și hotelieri se plâng de faptul că deja funcționează ilegal unele sectoare neatribuite la licitații, iar pe cei care le folosesc nu-i amendează nimeni, în timp ce sancțiunile vor curge, la fel ca în fiecare an, pentru cei care vor să funcționeze legal, dar nu li s-a dat această posibilitate, din cauza întârzierii atribuirilor, în urma ultimelor licitații.
Situația care există acum pe litoralul românesc este fără precedent. Multe sectoare de plajă, mai ales în stațiunile din sud, au rămas până la acest moment fără operatori economici care ar trebui să le amenajeze și să le curețe, deși este aproape finalul primei luni de vară.
În anii anteriori au mai existat astfel de situații doar în luna mai sau cel mai târziu până la jumătatea lunii iunie, afectate fiind doar câteva sectoare de plajă, însă politica USR de la Ministerul Mediului a făcut ca sezonul 2026 să fie aproape compromis, din cauza piedicilor instituționale, a întârzierii licitațiilor și a lipsei totale de interes față de operatorii economici de pe litoral.
Procedurile de licitație au început nepermis de târziu în zona de sud a litoralului, deși toți cei interesați au făcut solicitări la toate instituțiile pentru a li se permite să intre în posesia acestora măcar în luna mai, astfel încât să obțină avizele și autorizațiile necesare pentru amenajări, dar nicio instituție nu a ținut cont de aceste solicitări, iar datele stabilite pentru licitații au dus la întârzieri mai mari decât de obicei, ceea ce afectează întregul proces de autorizare pentru amenajarea plajelor.
Atribuiri în mijlocul verii
În stațiunile din sud au fost făcute ultimele atribuiri abia pe 16 iunie, când deja se presupune că turiștii sunt cazați pe litoral și ar vrea să meargă la plajă. De la atribuire până la amenajarea totală celor 27 de sectoare din ultimul lot care a fost atribuit câștigătorilor licitațiilor la Apele Române, ar mai dura trei luni, ceea ce înseamnă că se ajunge la o funcționare legală după închiderea sezonului.
Mai sunt încă sectoare de plajă neatribuite, pentru care Apele Române abia acum au lansat licitațiile, iar alte 75 de sectoare se află în procedură de licitație în această perioadă și vor fi atribuite în luna iulie.
Una dintre licitațiii s-a lansat pe 11 mai - sesiunea 3, etapa 1 - pentru 67 de sectoare de plajă, din care fac parte și cele 27 atribuite recent, dar condițiile contractuale ale operatorilor cu Apele Române sunt diferite, în funcție de amplasament. Astfel, 20 de sectoare se concesionează pentru o perioadă de 10 ani, iar alte 47 au termen-limită pe 15 octombrie 2026, având categorii diferite de utilizare.
Beach-barurile ilegale pot funcționa
O altă problemă gravă a operatorilor economici este interzicerea amplasării beach-barurilor pe unele sectoare de plajă scoase anul acesta la licitații. Doar pentru o parte dintre acestea se mai permite amplasarea de beach-baruri, conform planului de urbanism al localității.
Totuși, operatorii de plajă care funcționează legal sau încearcă să-și obțină la timp avizele, pierzând sume mari de bani din cauza întârzierilor procedurale ale instituțiilor, se plâng de faptul că au „vecini” care se instalează pe sectoarele neatribuite la licitații și încasează „la negru”, fără să-i deranjeze cineva. Acest mod de operare a fost „testat” în ultimii ani, doar pe unele sectoare neatribuite, iar anul acesta s-au înmulțit, după ce au fost întârziate licitațiile.
Mai grav este faptul că în astfel de cazuri, Apele Române îi lasă pe cei care funcționează ilegal să ocupe acele sectoare rămase neamenajate, iar dacă se depun sesizări, echipele care merg pe teren să verifice situația se prefac întotdeauna că nu-i văd pe operatorii ilegali.
Caz concret, cu mod de operare similar
O astfel de situație a fost monitorizată și prezentată de Jurnalul, în zona 23 August-Olimp, anul trecut, când în trei săptămâni nu a reușit nicio echipă de la Apele Române să-i prindă pe operatorii ilegali care aveau inclusiv beach-bar fără niciun fel de autorizație pe plajă, închiriau șezlonguri și umbrele, iar atunci când se anunța controlul li se dădea suficient timp să strângă și să plece.
Operatorii de plaje spun că anul acesta s-a generalizat situația, dar nu au speranțe că se va interveni, pentru că deja se știe care este procedura. În cazul prezentat pe larg de Jurnalul, la 23 August-Olimp, Apele Române au primit zilnic, timp de două săptămâni, informații, fotografii și filmări de pe respectivul sector de plajă, din partea ziarului, inclusiv cu șezlongurile strânse cu o seară înainte de plecarea echipei de control de la București spre litoral, cu dovada clară că acel operator ilegal fusese anunțat de venirea echipei de control și că șezlongurile strânse seara se aflau pe plajă, dar nu au fost observate de angajații Apelor Române. Cu toate acestea, operatorul ilegal a continuat să vândă șezlonguri și umbrele, ba chiar și băuturi la beach-barul neautorizat, fără să fie amendat, încă două săptămâni, până la final de sezon.
Situația este scăpată acum de sub control în zona de sud a litoralului, exact pe sectoarele de plajă neatribuite în urma licitațiilor, unde nici controale nu se fac, scuza celor de la Apele Române sau de la primării fiind că acele parcele nu sunt pe lista celor care ar putea fi controlate de autorități, pentru că figurează ca neatribuite, iar controalele se vor face abia după ce va exista un operator care le administrează.