Jurnalul.ro Ştiri Locale Plan Roșu la Sibiu: Accident groaznic între un camion plin cu bere şi un autocar cu 56 de pasageri

Plan Roșu la Sibiu: Accident groaznic între un camion plin cu bere şi un autocar cu 56 de pasageri

de Redacția Jurnalul    |   

Un autocar a ieșit în afara părții carosabile pe DN 1 pe raza localității Porumbacu de Sus, județul Sibiu. În accident a fost implicat și un autoicamion. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Șoferul autocarului a rămas încarcerat.

UPDATE:

Din totalul celor 57 de persoane implicate în accidentul rutier, trei sunt transportate la spital.Șoferul autocarului a fost extras de către echipajele de descarcerare și predat echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă pentru a fi transportat la UPU Sibiu. Alte două persoane au fost preluate de echipajele SAJ și transportate la UPU Sibiu.

Ceilalți 53 de ocupanți din autocar sunt transportați la o sală de sport din localitate, urmând a fi preluați de un alt mijloc de transport. Șoferul autocamionului a fost evaluat medical, acesta a refuzat transportul la spital. Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat .

:Știre inițială:

„Plan Roșu activat în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Este vorba de un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe DN 1 pe raza localității Porumbacu de Sus. Începând cu ora 07:00 a fost activat planul roșu de intervenție. Din primele informații nu se cunoaște numărul total de victime”, anunță ISU Sibiu.

La fața locului sunt mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere și șase ambulanțe SAJ dintre care una cu medic.

De asemenea la fața locului a fost alertat elicopterul SMURD.

„În accident sunt implicate un autocar în care ar fi 57 de persoane și un autocamion. Din primele informații șoferul autocarului a rămas încarcerat, s-a acționat pentru extragerea lui. Acesta este inconștient și a fost preluat de medicii prezenți la fața locului. Cele 56 de persoane din autocar au fost evacuate nu mai sunt alte persoane încarcerate. Șoferul autocamionului nu are nevoie de îngrijiri medicale. Intervenția este în desfășurare”, transmite slt. Andreea Ștefan.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: plan rosu accident sibiu autocar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri