„Guvernul instalat în urmă cu 12 luni a prăbușit în timp record nivelul de trai al românilor, iar acum face un nou exercițiu de ipocrizie, prin majorarea procentuală a pensiilor și prin acordarea unor ajutoare de supraviețuire celor mai nevoiași dintre români.
Coaliția de guvernare a ratat una dintre ultimele șanse de a face dreptate la nivelul întregii societăți și de a mai micșora prăpastia care îi desparte pe privilegiați de marea masă a pensionarilor. Nu creșterea procentuală a pensiilor era necesară într-un astfel de moment, ci acordarea unei sume egale, care să însemne foarte mult pentru cei cu nevoi mari și suficient pentru cei care au deja mai mult decât le este necesar”, potrivit unui comunicat AUR.
Liderii AUR apreciază că „această coaliție ar fi trebuit să înțeleagă de mult că românii care au muncit o viață întreagă nu au nevoie de mila guvernanților, ci au dreptul la o existență demnă, la un venit lunar care să le asigure necesarul de zi cu zi”.
„Am așteptat cu toții eliminarea pensiilor speciale, renegocierea procentului din PIB alocat pensiilor și o formă de justiție socială. Pe ultima sută de metri, după luni de zile de bâlbe, certuri și scandaluri în așa-zisa coaliție de guvernare, avem parte de o altă cârpeală, care nu rezolvă nimic la nivel de sistem. Unicul scop al acestei manevre este să țină pensionarii la cheremul patronilor politici care conduc acest guvern marionetă. Alianța pentru Unirea Românilor cere în continuare elaborarea și implementarea unui sistem de ajustare a pensiilor care să reducă diferențele uriașe dintre categoriile cele mai favorizate și beneficiarii venitului minim. Pensia este un drept câștigat într-o viață de muncă, nu o formă de mită electorală acordată după bunul plac al politicienilor care vor să rămână la putere”, se arată în finalul comunicatului.
Coaliția de guvernare a decis luni seara majorarea punctului de pensie cu 12,5%.
„Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial și trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflația crescută”, arată premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, într-o postare despre majorarea pensiilor
Președintele PSD Marcel Ciolacu a dat detalii despre majorarea pensiilor și a adăugat că se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.
(sursa: Mediafax)