UPDATE 2:
Și USR a votat susținerea lui Siegfried Muresan pentru funcția de premier în sedința Biroului Național din această dimineață.
Dominic Fritz este mandatat să susțină în continuare, la consultări, varianta rotativei guvernamentale.
UPDATE 1:
Și UDMR susține varianta de premier Siegfried Mureșan
Și liderii UDMR au votat în ședință, la ora 9, la Senat, ca varianta de premier din partea coaliției de Dreapta să fie Siegfried Mureșan, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice. Aceasta urmează să fie propunerea cu care vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni.
Știre inițială:
Conducerea PNL urmează să îl valideze, în ședința Biroului Politic Național de vineri, programată la ora 10.00, pe Siegfried Mureșan drept propunere pentru funcția de premier, potrivit g4media.ro.
În cadrul aceleiași ședințe, liberalii vor supune la vot și un acord politic cu PSD care prevede reluarea rotativei guvernamentale. Conform acestui scenariu, până în aprilie 2027 ar urma să funcționeze un guvern format din PNL, USR și UDMR, condus de Siegfried Mureșan, iar ulterior PSD ar urma să preia conducerea Executivului.
Conducerea PNL urmează să îl valideze, în ședința Biroului Politic Național de vineri, programată la ora 10.00, pe Siegfried Mureșan drept propunere pentru funcția de premier, potrivit G4Media.
Siegfried Mureșan este europarlamentar din 2014 și vicepreședinte al Partidului Popular European din 2019, fiind reales de două ori în această funcție. În Parlamentul European, activează în domeniul politicilor economice și bugetare și este unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai României în cadrul PPE.
Până acum, PSD l-a susținut pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, în timp ce PNL, USR și UDMR au negociat o poziție comună privind susținerea unei formule de guvernare. Joi, negocierile dintre liderii celor patru partide s-au încheiat fără un acord, iar președintele Nicușor Dan a transmis că așteaptă din partea formațiunilor o majoritate și o propunere comună pentru formarea Guvernului.
(sursa: Mediafax)