Ministerul Transporturilor are sarcina să transpună într-un proiect legislativ această prevedere pe care nu o știa nimeni, la fel ca în cazul tuturor celorlalte obligații asumate de echipa fostului ministru Cristian Ghinea, care a scris Planul pentru România. Transportatorii îi cer actualului ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, să renegocieze această componentă a PNRR cu UE, ca să nu bage România în faliment. Prețurile produselor la raft ar crește de 10 ori, dacă acest plan s-ar aplica, dar e posibil să nu mai avem lanțuri de aprovizionare, pentru că firmele ar da faliment.
Transportatorii au fost invitați la o dezbatere publică, la Ministerul Transporturilor, unde au aflat care vor fi costurile rovinietelor pentru camioane, din 2026, conform PNRR. Acolo au aflat, săptămâna trecută, ce s-a semnat deja în numele României, iar acum trebuie să se transpună în legislația națională. Nu i-a întrebat nimeni dacă își pot permite să plătească roviniete de peste 16.000 de euro, iar cei mai mulți se gândesc deja la proteste.
Pentru camioane, prețul rovinietei ar crește de la 1.210 euro pe an la 7.050 de euro în 2026, apoi la 16.275 de euro în 2035 pentru un parcurs de 100.000 de kilometri pe an, pentru cele cu normă de poluare Euro VI, fiind mai scumpe pentru cele Euro V și Euro IV. Simularea de tarif este valabilă la traseul pentru autostradă, calculul pentru folosirea Drumului Național fiind la valoarea de 50%. Vinieta în Bulgaria pentru un camion de 40 de tone ar ajunge la 10.000 de euro pe an pentru aceeași distanță, iar în Ungaria - 26.000 de euro, potrivit simulării pe care a prezentat-o Ministerul Transporturilor.
„Noi suntem împotrivă. Nu vom plăti nimic. Dacă ne fac autostrăzi ca în alte țări, o să vedem cât decidem să plătim, dar să le facă până în 2026. Mai mult, vor să plătim rovinieta în România pentru toate drumurile, deși în toate celelalte țări se plătește doar pentru autostrăzi. Să plătească cine a semnat documentele în numele României. Dacă insistă să ne impună, o să blocăm toate drumurile din România. Din toți banii care au venit în țară, nu se vede nimic din ce trebuia să se facă. Băsescu ne-a spus: «Aici sunt banii dumneavoastră» și iată că unii așteaptă încă 7 miliarde de euro ca să nu facă nimic. Nu ne-a spus nimeni cine face parte din acest CNAIR și ce a făcut CNAIR cu supraacciza la carburant și cu toate celelalte taxe. Noi aducem aproape 20% din PIB și nu înțelegem de ce se dorește eliminarea noastră de pe piață”, a explicat, pentru Jurnalul, Sporea Miron, vicepreședinte al Asociației Patronatelor din Transportul European (APTE) Arad.
Studiul, planificat de la Revelionul 2019
Surse din cadrul Executivului spun că studiul care a stat la baza capitolului din PNRR a fost comandat de Guvernul României, în baza unui memorandum semnat pe 30 decembrie 2019, cu o zi înainte de Revelion, pentru „Acordul de servicii de asistență tehnică pentru proiectare PASSA”, semnat pe 23 martie 2020, în lockdown. Acordul a fost semnat de Ministerul Fondurilor Europene și CNAIR, din cadrul Ministerul Transporturilor. Sprijinul acordat Guvernului României pentru îmbunătățirea absorbției de fonduri europene este acordat de Banca Europeană pentru Investiții, în baza unui acord semnat în 2015. Consultanții care au făcut studiul pentru identificarea viitoarelor tarife ale rovinietelor au fost aleși de BEI.
Raportate la nivelul veniturilor și al prețurilor din România, aceste tarife ar scoate de pe piață transportatorii români, iar dacă aprovizionarea magazinelor se va face cu firme de transport din alte țări, prețurile produselor vor crește cel puțin de 10 ori, în următorii ani, conform calculelor COTAR.
Transportatorii au fost puși în fața faptului împlinit. „Ni s-a prezentat un așa-zis studiu făcut de experți europeni, spunându-ni-se că va fi mai bine pentru noi, pentru că vom plăti mai puțin în viitor, dar am cerut materialul pe baza căruia se discuta, pentru că nici măcar nu ni l-au pus la dispoziție, pentru dezbatere publică. Doar ne prezenta expertul niște slide-uri și cineva traducea. Când ni le-au adus printate, am văzut sumele pe care ar trebui să le plătim. Dacă se va aplica așa ceva, în primul rând vor da faliment toate firmele românești de transport marfă. Bineînțeles că urmează același lucru și pentru transportul de persoane, iar românii nu vor mai putea călători, la prețurile care vor fi calculate în funcție de aceste noi sisteme de taxare. Veniturile românilor nu au cum să crească, până în 2026, iar taxarea pentru rovinieta pe România de 6 ori mai mare înseamnă cam tot atât creșterea prețurilor produselor finite la raft. Problema este una generală, a României, pentru că așa ceva distruge economia. Dacă firmele de transport dau faliment, nu se mai face aprovizionarea magazinelor, ceea ce înseamnă că se închid, adică urmează să nu mai avem de unde să ne procurăm hrana. Îi cerem ministrului Marcel Boloș să renegocieze de urgență această componentă a PNRR cu Uniunea Europeană, pentru că altă soluție nu există, în acest moment”, a explicat, pentru Jurnalul, Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).
Taxa de drum, în funcție de distanță
Toate firmele de transport urmează să fie afectate grav de această componentă din PNRR. Taxa de drum ar trebui să fie plătită în funcție de distanță, conform modificării sistemului de taxare. Acest nou sistem vizează și autoturismele, și microbuzele sau autocarele, iar diferența de cost se va transpune în prețurile pentru consumatorul final. Este vorba despre o obligație a României prevăzută în Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), care are ca termen de legiferare vara anului 2023 și 2026 e termenul pentru aplicarea efectivă.
În cazul autoturismelor Euro VI se va introduce clasa de poluare, prețul unei roviniete urmând să crească de la 28 la 38 de euro în 2026, apoi la 46 de euro în 2035, fiind mai mare pentru cele mai poluante. Totuși, este prevăzută o rovinietă la jumătate de preț și pentru camioanele electrice.
„Ni s-a explicat la dezbatere că nu trebuie să ne plângem, pentru că în Austria costă 4.000 de euro rovinieta. Experții care ne explică nouă asta ar trebui să vadă și costurile transporturilor care în România sunt 80 de cenți pe kilometru, iar în Austria, 2 euro pe kilometru, ceea ce se vede și în costul produselor la raft. Ar trebui să ne uităm și la calitatea drumurilor, și la nivelul veniturilor, dacă facem această comparație. Până acum ni s-au tot adăugat taxe care ar fi trebuit să susțină îmbunătățirea drumurilor publice în România, dar nu se vede efortul pe care l-am făcut în ultimii ani”, mai spune președintele COTAR
Noul sistem de taxare este introdus cu scopul declarat de reducere a poluării, deși toate statisticile din ultimii ani arată că eforturile crescute pentru scăderea cantității anuale de CO2 eliberat în atmosferă nu au fost eficiente, scăderile fiind nesemnificative.