Jurnalul.ro Cultură A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor, în premieră la Teatrul Nottara

A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor, în premieră la Teatrul Nottara

de Magdalena Popa Buluc    |   

A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor, o superbă redimensionare contemporană a textului lui W. Shakespeare, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, va avea premiera oficială pe 21 aprilie, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, de la ora 19.00.

O poveste despre magia iubirii, plasată undeva, în inima epocii hippie, spectacolul are un decor semnat de Andreea Săndulescu, costumele care completează universul plin de culoare îi aparțin Alexandrei Boerescu, iar coregrafia, Ioanei Marchidan. Muzica Originală este semnată de Alexandru Suciu, iar lighting-design-ul de Daniel Klinger.

În distribuție îi veți regăsi pe cunoscuții actori: Cerasela Iosifescu, Luminița Erga, Daria Pentelie, Dan Bordeianu, Alexandru Jitea, Sorin Cociș, Mihai Marinescu, Lucian Ghimiși, Tudor Cucu-Dumitrescu, Rareș Andrici, Răzvan Bănică, Filip Ristovski, Mircea Teodorescu. Cu toții vă vor purta într-un univers magic în care se cântă live, iar iubirea se trăiește la intensitate maximă.

O poveste despre iubire și iluzie, cea mai frumoasă comedie romantică scrisă vreodată, „A douăsprezecea noapte” e un joc de-a timpul, de-a spațiul și de-a identitățile. Printre quiproquo-uri, farse și travestiuri, piesa lui Shakespeare propune, în esență, o perspectivă ironică asupra amorului, această stare (in)explicabilă, născătoare în aceeași măsură de tristeți și „bucurii divine”.

Doi frați gemeni, Viola și Sebastian, sunt despărțiți de un naufragiu. Odată ajunsă în Iliria, Viola se travestește în băiat, își ia numele Cesario și începe să suspine după ducele Orsino, la rândul lui îndrăgostit de cruda contesă Olivia. Dar soarta se joacă de-a v-ați ascunselea cu ei și… Olivia se îndrăgostește pe viață și pe moarte exact de Cesario, băiatul în pantalonii căruia se ascunde, de fapt, o fată. La rândul lui, Malvolio, cel mai aspru pedepsit personaj din întreaga operă a lui Shakespeare, suspină și el, după frumoasa Olivia, în timp ce Sir Andrew, cu suita lui de bețivani simpatici, vă dă întâlnire pe teritoriul comediei absolute. Și între cele două lumi, legătura o face bufonul Feste.

Un superb joc al identităților, o poveste despre jocul ironic al lui Cupidon cu inimile muritorilor, în care genurile se topesc unul într-altul, „A douăsprezecea noapte” este momentul în care la Teatrul Nottara aveți întâlnire cu… MAGIA IUBIRII.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri