Sauli Niinisto, preşedintele Finlandei, a devenit din nou tată la vârsta de 69 de ani, după ce soţia lui, Jenni Haukio, a născut vineri un băiat. Sauli Niinisto este primul deţinător al funcţiei supreme din statul finlandez care a devenit părinte în timpul mandatului prezidenţial.
"Mama şi bebeluşul se simt bine, potrivit tatălui acestuia, care a asistat la naştere", precizează un comunicat publicat de Preşedinţia finlandeză.
Bebeluşul este primul copil al actualului cuplu prezidenţial din Finlanda. Cea de-a doua soţie a preşedintelui finlandez, Jenni Haukio, are vârsta de 40 de ani.
Cei doi s-au căsătorit în 2009, cu trei ani înainte ca Sauli Niinisto să fie ales în funcţia de preşedinte. Prima lui soţie a murit într-un accident de automobil în 1995. Preşedintele finlandez are doi fii din prima căsătorie.
În ianuarie, Sauli Niinisto - un politician cu opinii moderate, cunoscut pentru cultivarea unor bune relaţii cu preşedintele rus Vladimir Putin - a obţinut o victorie categorică în alegerile prezidenţiale, fiind ales pentru un al doilea mandat de şase ani în funcţia de preşedinte al Finlandei. AGERPRES