Potrivit publicației Nexta, anchetatorii verifică dacă actualul șef al statului a beneficiat fără drept de un apartament de serviciu de lux, deși deținea o locuință personală aflată la aproximativ cinci kilometri distanță.
Ancheta vizează locuințele de serviciu
Dosarul urmărește modul în care angajații și conducerea Muzeului celui de-al Doilea Război Mondial ar fi utilizat locuințe puse la dispoziție de instituție. Autoritățile verifică dacă anumite persoane au beneficiat de apartamente gratuite sau în condiții preferențiale.
În acest moment, Karol Nawrocki are statut de martor, iar ancheta nu a dus până acum la formularea unor acuzații oficiale împotriva vreunei persoane. Procurorii analizează în prezent faptele și circumstanțele în care au fost folosite respectivele locuințe.
Cine este Karol Nawocki
Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia cu o diferență mică, fiind susținut de partidul conservator-naționalist Lege și Justiție (PiS).
Originar din Gdańsk, Nawrocki este doctor în istorie, remarcându-se prin lucrări axate pe rezistența anti-comuniste. Între 2017 și 2021 a condus Muzeul celui de-al Doilea Război Mondial, iar ulterior a devenit președintele Institutului Memoriei Naționale, o instituție importantă în politica Poloniei privind interpretarea trecutului istoric.
Activitatea sa legată de cercetarea rolului Uniunii Sovietice în istoria Poloniei iar sprijinul acordat eliminării monumentelor sovietice l-au transformat într-o figură controversată la Moscova. Autoritățile ruse l-au inclus pe lista persoanelor căutate, acuzându-l de implicarea în îndepărtarea unor monumente dedicate Armatei Roșii.
Citește și Polonia ridică un Zid al Comemorării pentru victimele masacrului de la Volânia
Controverse în timpul campaniei electorale
În timpul campaniei prezidențiale, Nawrocki s-a confruntat cu mai multe controverse. Una dintre cele mai discutate a fost legată de achiziția unui al doilea apartament, cumpărat la un preț redus de la o persoană vârstnică cu dizabilități.
Cazul a atras atenția după ce au apărut informații potrivit cărora declarațiile sale publice privind situația locativă nu ar fi reflectat integral realitatea. Nawrocki afirmase anterior că deține o singură locuință.
Publicația poloneză Onet a relatat în timpul campaniei despre presupuse legături ale lui Nawrocki cu o rețea de prostituție din perioada în care acesta lucra la un hotel din stațiunea Sopot. Jurnaliștii și-au menținut investigația, în pofida amenințărilor cu acțiuni în instanță venite din partea candidatului.
O altă controversă a vizat relațiile sale cu mediile interlope din Gdańsk. Nawrocki a publicat în 2018, sub pseudonim, o biografie a lui Nikodem Skotarczak, un cunoscut personaj al lumii interlope din perioada comunistă. Ulterior, presa a relatat că autorul cărții și Nawrocki ar fi fost aceeași persoană.
În 2009, pe când lucra la Institutul Memoriei Naționale, Nawrocki a fost implicat într-un conflict între grupări de suporteri ai unor echipe rivale de fotbal. El nu a negat participarea la incident și l-a descris ulterior drept „o confruntare nobilă și bărbătească”.
Ancheta privind locuința de serviciu este în desfășurare, iar autoritățile poloneze urmează să stabilească dacă au existat încălcări ale legislației.
Pe de altă parte, ajungerea în fruntea statului polonez a unui candidat naționalist supără conducerea progresistă de la Bruxelles, reprezentând o victorie a suveraniștilor, tendință tot mai accentuată în țăriile europene, pe fondul războiului din Ucraina și a provocărilor economice care afectează tot mai mult țările comunitare. De asemenea, Karol Nawrocki se află într-o poziție conflictuală cu Donald Tusk, actualul premier al Poloniei, susținut de Bruxelles.