Polonia va construi un Zid al Comemorării pe care vor fi inscripționate numele polonezilor uciși în urma masacrului de la Volânia, comis de Armata Insurgentă Ucraineană (UPA).
Anunțul lui Donald Tusk
Anunțul a fost făcut sâmbătă de premierul polonez Donald Tusk într-un mesaj video publicat pe rețeaua X.
El a calificat masacrul de la Volânia drept „un genocid comis de naționaliștii ucraineni împotriva polonezilor și a cetățenilor polonezi de alte naționalități”.
„Cei care au fost uciși nu pot rămâne anonimi și nu pot fi lăsați fără o înmormântare demnă. A-i comemora este datoria noastră comună față de familiile lor, față de națiunea poloneză și față de statul polonez”, a spus Tusk, potrivit TVP World.
Premierul polonez a mai anunțat că se depun eforturi pentru reluarea căutărilor și exhumărilor victimelor crimelor din Volinia, ale căror rămășițe nu au primit încă o înmormântare corespunzătoare.
Masacrul de la Volinia
Masacrul de la Volânia a generat o dispută diplomatică recentă între Varșovia și Kiev
Acesta a fost cel mai sângeros episod din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Între anii 1943 și 1945, peste 100.000 de polonezi au fost uciși de Armata Insurgentă Ucraineană (UPA), în zona care astăzi corespunde estului Poloniei și vestului Ucrainei.
În timp ce Varșovia a calificat de mult timp masacrarea polonezilor drept acte de genocid, Ucraina contestă acest lucru.
În ultimele săptămâni, istoria conflictuală dintre cele două țări a ajuns în atenția publică.
În luna mai a acestui an, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acordat titlul onorific de „Eroi ai UPA” unei unități de luptă de elită.
Acest demers nu a scăpat, însă, de reacția Varșoviei. Zelenski primise în 2023 cea mai înaltă distincție de stat a Polonia, Ordinul Vulturului Alb, însă în urmă cu câteva săptămâni, aceasta i-a fost retrasă de actualul președinte polonez Karol Nawrocki.


