Jurnalul.ro Special Anchete Contraamiralul Chițac înoată în banii Constanței: cumpără pomi, tufe și liane de 66,8 milioane de lei

Contraamiralul Chițac înoată în banii Constanței: cumpără pomi, tufe și liane de 66,8 milioane de lei

de Ion Alexandru    |   

36.200 de arbori, 61.200 de arbuști decorativi, 1.592.000 de arbuști pentru gard viu, 12.000 de liane decorative, 134.800 de trandafiri și 180.000 de plante decorative la ghiveci urmează să intre în proprietatea Primăriei Municipiului Constanța, condusă de celebrul Vergil Chițac, în baza unor contracte de achiziție publică parafate în 4 iulie și 30 august 2023.

Suma pe care instituția o va plăti, în baza acestor contracte, se ridică la nu mai puțin de 66.787.550,5 lei cu TVA și reprezintă prețul final negociat cu două companii care și-au adjudecat loturile scoase la licitație. Inițial, municipalitatea pusese la bătaie un buget de aproape 100 de milioane de lei pentru acest proiect, conform portalului achizițiilor publice.

Demarată în toamna anului trecut, după sezonul estival, interesanta cumpărătură făcută de Primăria Municipiului Constanța, condusă de edilul liberal Vergil Chițac, a fost finalizată abia în această vară. O parte chiar de Ziua Statelor Unite ale Americii, iar alta, la finalul lunii trecute.

Astfel, Primăria Municipiului Constanța publica, la data de 15 septembrie 2022, pe Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) un anunț prin care preciza că vrea să cumpere, prin organizarea unei licitații deschise, material dendrofloricol, punând la bătaie un buget estimat la nu mai puțin de 82.373.970 de lei fără TVA, adică 98.025.025,16 lei cu tot cu TVA (20.005.107,2 euro).

Afacerea a fost împărțită în trei loturi distincte. Primul lot viza achiziția de arbori, iar bugetul pe care primăria lui Vergil Chițac era dispus să-l cheltuiască a fost calculat la 15.842.851,74 de lei fără TVA. Al doilea lot, cu un buget de 55.866.735,29 de lei cu TVA, viza achiziția de arbuști decorativi și arbuști pentru gard viu. Iar al treilea lot, cu un buget alocat de 10.664.383,69 de lei fără TVA, viza achiziția de liane decorative, trandafiri și alte plante decorative.

 

Pe listă, 4.000 de arbori ai lui Iuda

Conform documentației de atribuire, pentru primul lot, autoritatea contractantă a primit nu mai puțin de opt oferte, iar contractul a fost încheiat, la data de 4 iulie 2023, cu compania SC Oltenia Garden SRL, pentru un preț final negociat de 10.867.794 de lei cu TVA (2.217.917,1 euro).

Din caietul de sarcini care a stat la baza acestei achiziții, aflăm că este vorba despre contractarea a nu mai puțin de 36.200 de arbori. Mai exact, 2.000 de platani englezești, 1.200 de arțari americani, 1.200 de fagi roșii, 1.200 de fagi aurii europeni, 2.400 de castani decorativi, 2.000 de tei, 2.000 de tei argintii, 1.200 de mesteceni albi pendent, 1.200 de mesteceni albi, 4.000 de arbori ai lui Iuda, 600 de cireși japonezi, 600 de cireși decorativi, 600 de pruni decorativi, 1.200 de meri decorativi, 1.200 de salcâmi galbeni, 1.200 de salcâmi roz, 1.200 de salcâmi roz pitici, 1.200 de salcâmi roșii de mușchi, 800 de arbori lalea, 1.200 de magnolii rotițe, 1.200 de magnolii roz, 1.200 de magnolii pitice, 2.000 de pini negri și 800 de albiții.

Potrivit documentului citat, „contractele de prestări servicii privind întreținerea spațiilor verzi nu includ și furnizarea materialelor dendrofloricole pentru plantat, ce face obiectul amenajărilor din cadrul spațiilor verzi aflate în administrarea UAT Constanța”. Municipalitatea menționează, totodată, că „materialul solicitat este destinat pentru înlocuirea materialului dendrofloricol în declin vegetativ, pentru amenajarea unor zone publice ca urmare a resistematizării (sensuri giratorii, intersecții, fâșii stradale, casete stradale, cât și pentru amenajarea unor zone care sunt slab reprezentate din punct de vedere al vegetației”.

 

Afacerea, finalizată complet la finalul lunii august

Tot la data de 4 iulie 2023, a fost atribuit și cel de-al treilea lot al acestui contract, pentru suma de 8.435.196 de lei cu TVA (1.721.196 de euro). Ofertantul câștigător desemnat a fost aceeași SC Oltenia Garden SRL, cea care și-a adjudecat și primul lot. Conform caietului de sarcini, în această sumă intră 12.000 de liane decorative la ghiveci, 134.800 de trandafiri butași cu rădăcină nudă și 180.000 de plante decorative la ghiveci. În total, 326.000 de plante.

Abia pe data de 30 august 2023, Primăria Municipiului Constanța a atribuit și contractul aferent lotului al doilea. Ofertantul câștigător se numește, de această dată, SC Hiris Garden Expert SRL și și-a adjudecat lotul pentru suma de 47.484.560,5 lei cu TVA (9.690.726,6 euro).

În această sumă uriașă intră 61.200 de arbuști decorativi și 1.529.000 de arbuști pentru gard viu, în total 1.653.200 de arbuști.

 

Achiziția vine la scurt timp după operațiunea „toaleta ecologică”, unde s-au mai „tocat” 900.000 de euro

Această achiziție este ultima dintr-un șir de cumpărături interesante făcute de primăria condusă de Vergil Chițac în această vară. „Jurnalul” a dezvăluit, recent, că Primăria Municipiului Constanța a plătit, în doar doi ani, pe două contracte subsecvente ce vizează închirierea și întreținerea cabinelor de toaletă ecologice și a unor lavoare mobile cu aproape 900.000 de euro mai mult decât valoarea întregului acord-cadru încheiat, în vara anului trecut, pentru patru ani. 

Spre exemplu, numai la finalul lunii iulie a acestui an, municipalitatea a atribuit un contract subsecvent care are aceeași valoare cu a acordului-cadru, la care se adaugă un contract subsecvent de anul trecut, în valoare de 4,2 milioane de lei. Toate aceste afaceri au fost adjudecate de o companie din Constanța, cu care primăria a mai derulat un contract similar în cursul anului 2017. Firma mai este abonată la contractele Transelectrica, ale Companiei Naționale Administrarea Porturilor Maritime Constanța sau CFR.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri