Prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman a luat miercuri dejunul cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii la Palatul Buckingham, în cursul unei vizite de trei zile pe care o efectuează în Regatul Unit, marcată de manifestaţii, relatează AFP.
După primirea la Palatul Buckingham, prinţul moştenitor saudit are programată o întâlnire cu premierul britanic Theresa May la reşedinţa acesteia (10 Downing Street), pentru discuţii bilaterale privind relaţiile economice, apărarea şi reformele începute de către regimul de la Ryad, potrivit purtătorului de cuvânt al Theresei May.
Theresa May a afirmat miercuri în faţa deputaţilor britanici că va discuta cu Bin Salman despre situaţia umanitară din Yemen, în timp ce organizaţia 'Stop the War' a făcut apel la o manifestaţie în faţa reşedinţei din 10 Downing Street pentru a denunţa ''bombardamentele brutale şi ilegale'', precum şi sprijinul acordat de Londra.
În cursul dimineţii, organizaţia neguvernamentală 'Salvaţi Copiii' a instalat statuia unui copil ridicând ochii spre cer în faţa parlamentului britanic pentru ''a atrage atenţia asupra violenţei alimentate, în parte, de bombele fabricate în Regatul Unit''. Potrivit organizaţiei Avaaz, valoarea exporturilor de arme britanice către Arabia Saudită se ridica la 1,22 miliarde de euro numai în primul semestru din 2017.
Vizita va fi de asemenea în mare parte consacrată chestiunilor economice. Londra speră să obţină beneficii economice de pe urma reformelor începute de către Mohammad bin Salman în cadrul planului său ''Vision 2030'', destinat diversificării unei economii saudite foarte dependente de veniturile sale din petrol.
Dornic să afişeze o imagine de reformator, prinţul moştenitor saudit a cumpărat înainte de vizită pagini întregi de publicitate în ziarele britanice cu fraza ''El aduce schimbarea în Arabia Saudită'' scrisă sub fotografia sa.
Mai multe organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, inclusiv Amnesty International, au denunţat totuşi creşterea numărului de execuţii de la sosirea sa la putere în iunie 2017. ''În spatele acestei imagini publice seducătoare, Mohammad bin Salman este unul dintre liderii cei mai brutali din istoria recentă a regatului'', a spus directoarea organizaţiei neguvernamentale britanice Reprieve, Maya Foa, într-un comunicat.