Jurnalul.ro Ştiri Educatie Absolvenții de liceu, mai bine pregătiți decât în promoțiile anterioare

Absolvenții de liceu, mai bine pregătiți decât în promoțiile anterioare

de Diana Scarlat    |   

Notele obținute de absolvenții de liceu la prima sesiune a bacalaureatului, înainte de contestații, sunt mult mai bune decât se preconiza după simularea din luna martie, iar rata de promovare a crescut cu circa 10 procente față de anul 2017, fiind un salt important. În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a ratei de promovare, atât după primele rezultate afișate înainte de contestații, cât și la finalul recorectării lucrărilor.

Diferențele mari între notele acordate inițial și cele de după contestații arată că sistemul de educație are mari probleme în legătură cu profesorii care fac evaluarea, dar nu s-a putut lua nicio măsură pentru remedierea situației. Și anul acesta se așteaptă rezultatele de după contestații, pentru a se vedea câți absolvenți au mai fost nedreptățiți, dar mulți dintre cei care obțin note mai mici decât se așteptau nici nu îndrăznesc să ceară reevaluarea.

Rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului național de bacalaureat sunt mult mai bune decât cele din anii anteriori. Au promovat 99.371 de candidați (95.112 candidați din promoția curentă și 4.259 din promoțiile anterioare) din totalul celor 130.041 de candidați prezenți. S-a înregistrat o rată de promovare de 76,4%, înainte de contestații, în creștere cu 3,6% față de prima sesiune de anul trecut (72,8%).

Rezultatele sunt mult mai bune decât cele de la simulare, unde 4 din 10 elevi de clasa a XII-a nu au obținut note de trecere. La jumătatea lunii martie, când s-au afișat rezultatele simulării, situația părea dezastruoasă, pentru mai mult de 60% dintre elevii care au dat bacalaureatul acum. Cu toate acestea, rezultatele promoției actuale arată mult mai bine: „Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Cei mai mulți candidați (18.426 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49”, a anunțat Ministerul Educației.

Creșterea ratei de promovare arată că absolvenții de liceu se pregătesc mai bine, de la an la an. Chiar dacă sunt probleme legate de diferențele uneori enorme dintre prima notă obținută și cea de la recorectare, când se acordă puncte în plus, statistica ultimilor 20 de ani arată o creștere semnificativă a ratei de promovare în ultima perioadă, după ce a fost înregistrat un declin din 2011 până în 2017, apoi un an cu probleme, 2020, din cauza pandemiei, rata de promovare fiind sub nivelul anului 2017, deși se înregistrase o creștere constantă în 2018 și 2019.

Liceele care se vor desființa

Unul dintre „stimulentele” pentru creșterea ratei de promovare poate fi și decizia Ministerului Educației de a desființa liceele cu niciun candidat promovat. Anul trecut au fost 55 de astfel de licee la care rata de promovare a fost zero.

Aceste unități de învățământ nu mai pot propune cifre de școlarizare pentru clasa a IX-a, începând cu anul școlar următor, iar astfel se va ajunge la situația în care liceele respective vor fi desființate. Măsura a fost publicată în Monitorul Oficial, ca parte din metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, pe anul școlar 2024-2025.

Numărul liceelor cu rată de promovare zero la Bac s-a dublat, în ultimii ani, de la 27 în 2020, la 55 în 2023.

Și anul acesta sunt licee cu rată de promovare zero, inclusiv private, cele mai multe fiind tehnologice și din localitățile mici – de exemplu, Liceul Economic „Șansa”, din Ploiești, Liceul tehnologic Drăgănești-Olt, Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea, Liceul Tehnologic Ditrău etc.

Notare greșită la prima corectură

Anul acesta, chiar dacă a crescut rata de promovare înainte de contestații, se așteaptă și rezultatele finale, după ce au fost foarte multe probleme legate de notarea greșită, în ultimii ani. Profesorii care au corectat lucrările de la bacalaureat 2023 au făcut greşeli majore și 9 din 10 lucrări (peste 51.000 de lucrări) au obţinut note diferite, mai mari în cele mai multe dintre cazuri. Cele mai mari diferențe au fost în cazul lucrărilor de la Limba şi Literatura Română, unde au fost şi cele mai multe contestaţii - peste 26.000. După reevaluare, 300 de elevi au primit note cu peste 1,5 puncte mai mari. Chiar dacă rata iniţială de promovare a fost de 72,8%, după contestații a crescut până la 75%.

Din anul 2017 s-a constatat că mulți elevi au fost nedreptățiți la prima corectură a lucrărilor. Unii profesori au explicat că absolvenții de liceu sunt nedreptățiți în fiecare an, iar acest lucru se vede clar, în procentele de creștere de după contestații.

Diferențe mari între notele de la prima corectură și cele de la contestații au fost și în 2021-2022. În 2022 au promovat cu 2.928 de candidați mai mult decât în 2021, deși numărul celor înscriși a fost mai mic cu 7.211 - comparativ cu 2021, când înainte de contestații doar 67,8% dintre absolvenții de liceu înscriși la bacalaureat reușiseră să obțină medii peste 5. Pentru promoția curentă din 2022, rata de promovare a fost 78,3% - cea mai mare din ultimii 10 ani, iar pentru promoțiile anterioare, 32,1%. Au promovat 89.054 de candidați, dintr-un total de 121.470 de candidați prezenți - 108.450 de candidați prezenți proveniți din promoția curentă, respectiv 13.020 de candidați prezenți din promoțiile anterioare.

Cei mai dezavantajați sunt elevii buni

În 2020, rata de promovare a crescut de la 62,9% la 64.5%, față de 2019, iar numărul mediilor de 10, care oricum era cel mai mare din ultimii zece ani, a crescut, după contestații, de la 232 la 307. Cu toate acestea, foarte mulți absolvenți renunță la depunerea contestațiilor, în fiecare an și nici măcar nu se știe câți rămân cu notele scăzute pe nedrept.

În 2019, după soluționarea contestațiilor la prima sesiune, 89.215 candidați din 129.167 prezenţi au promovat examenul, în creștere de la 86.794, inițial, rata de promovare ajungând la 69%, față de cea inițială, de 63,78%, o creștere uriașă, de peste 5 procente. În 2018, rata de promovare după contestații, în prima sesiune, a crescut de la 67,7% la 69,7%. În anul 2017, când s-au înregistrat cele mai bune rezultate din 2010 până acum, rata de promovare la prima sesiune a crescut cu 1,5 % după soluționarea contestațiilor, de la 71,4% la 72,9%.

În fiecare an s-au înregistrat astfel de diferențe, care arată că erorile celor care corectează sunt multe și grave. Analiza situației din ultimii ani arată că printre cei mai dezavantajați sunt absolvenții cu note foarte mari, dintre care mulți nici măcar nu mai vor să conteste, dar astfel își pierd dreptul la locurile bugetate și cu bursă ale unor facultăți care iau în calcul media de la bacalaureat.

Contestațiile s-au putut depune sau transmite electronic imediat după afișarea rezultatelor. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 12 iulie.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: bacalaureat rezultate finale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri