Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procuror SIIJ, scos forţat la pensie cu votul unui suspect pe care îl anchetează

Procuror SIIJ, scos forţat la pensie cu votul unui suspect pe care îl anchetează

de Ion Alexandru    |   

Fapt de o gravitate fără precedent, petrecut în şedinţa de miercuri a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. La doar două zile după ce şeful DNA Constanţa, Andrei Bodean, a aflat că este pus sub acuzare pentru cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă, procurorul care efectuează acte de urmărire penală în acest dosar a fost scos la pensie, împotriva voinţei sale, prin decizie a procurorilor din CSM. Printre cei care au votat, deşi avea obligaţia legală să se abţină, se află şi membrul CSM Cristian Ban, la rândul lui cercetat penal într-un dosar instrumentat de acelaşi procuror scos, în mod abuziv, la pensie.

 

Este vorba despre procurorul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, Zarafina Puiu, cea care, pe data de 10 iunie, l-a audiat pe procurorul Andrei Bodean, împuternicit la conducerea DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, prilej cu care l-a pus pe acesta sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă şi abuz în serviciu.

Zarafina Puiu este procuror, are peste 65 de ani, şi, conform legii, poate activa în continuare în sistem numai cu aviz din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Cu “totul întâmplător”, chiar a doua zi după ce l-a pus sub învinuire pe Bodean, Secţia de procurori a CSM a introdus pe ordinea de zi spre dezbatere o notă privind acordarea avizului anual pentru menţinerea în funcţia de procuror, după împlinirea vârstei de 65 de ani, a procurorului SIIJ Zarafina Puiu. Iar, pe data de 12 iunie, cu voturile tuturor membrilor, Secţia de procurori de la CSM a decis să nu avizeze pozitiv menţinerea acesteia în profesie. De remarcat este că, după ce a ieşit de la audieri, suspectul Andrei Bodean le spunea jurnaliştilor că “doamna procuror să-şi facă treaba. Vom vedea la final ce o să se întâmple”.

 

Conflict de interese penal la CSM

Scoaterea forţată la pensie a procuroarei Zarafina Puiu este cu atât mai gravă, cu cât la votul pentru avizarea negativă a rămânerii acesteia în profesie a participat şi procurorul Cristian Mihai Ban, membru al Secţiei de procurori. Acesta a fost implicat, în trecut, într-un dosar “in rem” instrumentat de DNA, pentru fapte care vizau infracţiuni de abuz în serviciu.

Anul trecut, în luna mai, sub conducerea Laurei Kovesi, dosarul a fost clasat. La sfârşitul anului trecut, însă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, a decis să infirme rezoluţia de clasare, dispunând continuarea cercetărilor. Fiind, însă, o cauză penală care priveşte fapte săvârşite de un magistrat, dosarul a plecat de la DNA şi a fost preluat de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, fiind repartizat aceleiaşi procuroare Zarafina Puiu. Astfel că, pe 12 iunie, suspectul pe care Puiu îl acheta în acest dosar a votat pentru terminarea carierei procurorului de caz. Incompatibilitatea şi conflictul de interese în care se află Cristian Ban sunt mai mult decât evidente, fapta intrând chiar sub incidenţa Codului Penal.

 

 

Subiecte în articol: Andrei Bodean Cristian Ban Zarafina Puiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri