Arestarea unui prim-procuror de municipiu pentru acuze grave de corupție nu este o știre care să fie trecută la capitolul ,,fapt divers”. Cazul s-a petrecut la Botoșani și acțiunile de investigare sunt în plină desfășurare. Intrarea în acțiune a DNA Suceava în ziua când scandalul din triunghiul Kovesi-Țuluș-Iorga atingea o nouă cotă a fost interpretată ca o încercare de deturnare a atenției de la evenimentele din epicentrul cu mizerii al ,,anticorupției” sau, și mai grav, de pregătire a arestării celor doi ,,disidenți” care au refuzat detectorul de minciuni.
O poveste scrisă pentru Las Fierbinți se joacă acum cu personaje reale pe scena județelor Botoșani și Suceava. Scenele în cascadă ale unui serial în care rolurile se schimbă rapid între personaje, încât nu se mai știe cine sunt hoții și nici vardiștii, au în distribuție procurori, polițiști cu grade mari, interlopi, traficanți de carne vie, funcționari publici, politicieni locali care învârt treburile. Comunicatul DNA din 20 iulie anunța 7 percheziții la Botoșani, iar după o zi reținerea prim- procurorului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu (de fapt Stâncescu) și a lui Cătălin Stavără, un polițist fiind pus sub control judiciar. Acum, Stâncescu și Stavără sunt arestați la cererea DNA Suceava. Din comunicatul oficial nu aflăm și relația amoroasă existentă între cei doi, nici faptul că Stavără este un stâlp al lumii interlope din zonă.
Interceptări pentru șantaj între mafioți
Prim-procurăreasa îi livra amorezului Cătălin, cunoscut în mafia romilor ca un cal breaz, interceptările făcute de poliție în interiorul unor traficanți de carne vie care asigurau prostituate pentru Anglia. Stavără îi extorca pe proxeneți care credeau că plătesc o taxă de protecție. La un scandal cu rețeaua de prostituție, Cătălin l-a pocnit pe un mafiot în cap cu un pistol, a intervenit poliția și procuroarea s-a făcut luntre și punte să-și scoată iubitul interlop din dosar. Așa a căzut pe bec polițistul Bâtcă, convins de șeful lui să-i predea procuroarei înregistrarea video a scandalului.
Dosarul mai are o parte legată de șantajarea unui ,,client” al procuroarei care trebuia să-i treacă în proprietate surorii interlopului două apartamente și o garsonieră. O împroprietărire avusese deja loc. Șeful Direcției Generale Anticorupție din Poliția Botoșani, Bogdan Buliga, îi cedase Dianei Stavără apartamentul lui luat de la ANL, actele transferului fiind parafate de viceprimarul Marius Buliga.
Cătălin Stavără este director executiv la Asociația Mavrocordat-Dombrowsky, are o afacere cu aparate de încălzit cu infraroșu și s-a mișcat printre publicitari cu firma Central Media, la care a fost ,,owner”.
Procuroare- șefă DNA și-a arestat fosta cumnată!
Un roman interzis minorilor este ,,scris” și pentru procuroarea-șefă a Secției DNA Suceava. Detalii spumoase pentru mapa profesională a procuroarei Mihaela Mihai Popa (fostă Pintea, fostă Berbec) se află în denunțul desprins din dosarul 4/P/2015 DNA, depus de un arestat care a intrat la zdup după ce ani de zile l-a avut angajat pe tatăl procuroarei, domnul Berbec. Bomba în relația dintre procuroarele Popa și Stâncescu o aruncă o publicație locală din Botoșani, care dezvăluie că într-o perioadă a vieții lor tumultuoase au fost și cumnate! Mihaela Popa a fost prim-procuror la Tribunalul Botosani în perioada 2012-2014, iar Rodica Stâncescu a fost numită în acest post începând din 15 iulie 2015. Faptele reținute de DNA au fost produse în perioada octombrie 2015 – iunie 2016.
Rodica Stâncescu, prim-procuror la Botoșani, a fost arestată de colega ei, Mihaela Popa, ajunsă șefă la DNA Suceava