Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorul Lucian Papici și-a cerut transferul. La pensie

Procurorul Lucian Papici și-a cerut transferul. La pensie

de Ion Alexandru    |   

Anul 2021 pare a fi sfârșitul carierelor pentru cele mai importante piese ale sistemului care, odată cu preluarea de către Traian Băsescu, în 2004, a primului mandat de președinte, au construit sau au pus umărul la ridicarea celui mai politic sistem de justiție. După ce, încă din luna ianuarie, au plecat sau și-au cerut plecarea la pensie judecători celebri ai acestui sistem, săptămâna aceasta se cere “afară” o vedetă a DNA. Este vorba despre procurorul Lucian Papici, cel care a instrumentat controversatul dosar privind “Referendumul de demitere” al lui Traian Băsescu, din anul 2012.

 

Secția de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are pe masă, în ședința de mâine, 20 aprilie, încă șapte cereri de pensionare, printre care și cea a fostului șef al Secției I din Direcția Națională Anticorupție, de pe vremea când această structură era condusă de Daniel Morar, actual judecător în cadrul Curții Constituționale. 

Papici a lucrat într-unele dintre cele mai controversate dosare instrumentate de către DNA, cum ar fi cel al Referendumului din vara anului 2012, de demitere a lui Traian Băsescu, în urma căruia fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a primit o condamnare cu suspendare pentru că a “incitat” alegătorii să iasă la urne. Însă același procuror mai are în “palmares” și alte dosare politice, cum ar fi “termopanele” fostului premier Adrian Năstase, “Caltaboșul”, în care a fost condamnat regretatul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeș, sau dosarele privind judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de la Curtea de Apel București “Voicu-Costiniu: ori “Examenele de la Institutul Național al Magistraturii”.

 

Nume și renume

 

Papici a făcut el însuși obiectul unui dosar de cercetare penală, deschis ca urmare a unei ordonanțe semnate de către fostul procuror general al României, Tiberiu Nițu, în 2015, într-un dosar al DIICOT Hunedoara. Iar Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus că fostul procuror DNA poate fi urmărit penal pentru comiterea infracțiunilor de violare a secretului corespondenței și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, după ce, conform dezvăluirilor “Lumea Justiției”, ar fi primit de la o companie softuri spion pe care le-ar fi plantat în telefonul soției. Acest dosar a fost, însă, închis chiar de către Direcția Națională Anticorupție.

Procurorul în cauză s-a întors de la DNA, în anul 2015, înapoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișoara, după ce a petrecut 13 ani ca unul dintre cei mai importanți anchetatori ai instituției conduse de Daniel Morar și, ulterior, de Laura Codruța Kovesi. Lucian Papici și-a făcut un “renume” în sistem, ca fiind un campion al achitărilor în dosarele pe care le-a instrumentat.

 

2021, anul plecărilor spectaculoase din Magistratură

 

Plecarea lui Papici la pensie vine, practic, după ce alte nume grele ale sistemului au cerut același lucru. Unul dintre cei mai de temuți judecători, dacă nu chiar cel mai temut magistrat de la Înalta Curte de Casație și Justiție, considerat un apropiat al sistemului, membru al așa-ziselor complete de execuție, părăsește, în această vară cariera de magistrat. Este vorba despre celebrul Ionuț Matei, membru al Completului de 5 Judecători de penal de la ÎCCJ care a pronunțat controversata decizie de condamnare în dosarul “Ferma Băneasa” a avocatului Robert Roșu, condamnare care a scandalizat practic lumea juridică. Secția de Judecători a CSM a primit, însă, și o a doua cerere de pensionare din partea unui al doilea judecător care a făcut parte din acest complet. Este vorba despre Florentina Dragomir. Iar CSM a avut pe masă, pentru ședința de vineri, încă patru cereri de pensionare formulate de judecători de la instanța supremă, la care se adaugă alte trei solicitări similare formulate de magistrați-asistenți de la ÎCCJ.

Iar în luna ianuarie, un alt fost procuror, ex-consilier al Laurei Codruța Kovesi, “uns de Traian Băsescu direct judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, a ieșit, la rândul său, la pensie. Este vorba despre la fel de celebrul Horia Valentin Șelaru.

 

Subiecte în articol: lucian papici
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri