Dacă până în 1989 România era un mare producător de tomate, asigurându-și necesarul intern de consum și având mare cantități disponibile pentru export, după 1990 atât producția de tomate, cât și suprafețele de spații protejate, sere și solarii, în care se cultivau au scăzut semnificativ de la an la an. Astăzi, agricultura românească a ajuns în situația să nu mai poată asigura necesarul intern de consum, în ciuda unor tentative ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MDAR) de a revigora producția.
Pe lângă reducerea suprafețelor cultivate, în ultimii 30 de ani s-au pierdut foarte multe soiuri de tomate valoroase, printre care hibridul de tomate Export II, cel care a făcut cunoscută și apreciată tomata românească în lume, spune Costel Vânătoru (foto alăturat) , cercetător la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. De asemenea, s-au pierdut și alte soiuri tradiționale valoroase cum ar fi Aurora, Inimă de Bou, Vitamina, Minunea Pieții, soiurile de Tigănești, de Argeș, de Cluj, în condițule în care stațiunile de cercetare erau înainte mari producători și exportatori de semințe de tomate. Acum, dintr-un mare exportator a ajuns un mare importator de semințe, iar astăzi tomatele cultivate în spații protejate provin în proporție de peste 95% din semințe importate. Acest lucru a facilitat apariția unor boli și dăunători noi, extrem de periculoși, care afectează grav cultura tomatelor, în această categorie înscriindu-se viroze precum virusul rugozității tomatelor (ToBRFV), molia tomatelor (Tuta absolută) sau ploșnița tomatelor (Nezara viridula).
Producția scade, importurile cresc
În 2008, suprafața cultivată cu tomate era de 51,5 mii hectare, iar 10 ani mai târziu, în 2018, aceasta scăzuse la 40,7 mii ha. În același timp, producția s-a redus de la 814,4 mii tone la 742,8 mii tone, iar în 2019 ea a scăzut la 689,4 mii tone, deși începând cu 2017 de la bugetul de stat au fost investite circa 200 de milioane de euro pentru finanțarea Programului Tomata. Eșecul programului a fost evident și din perspectiva importurilor de tomate care au continuat să crească. De exemplu, România a ajuns să fie cea de-a doua piață de desfacere a roșiilor turcești, după Rusia.
Rafturile magazinelor, invadate de importuri
Supermarketurile sunt pline de roșii scumpe aduse de peste mări și țări, în timp ce producția legumicultorilor autohtoni, chiar și așa puțină cum este, nu ajunge pe piață. Potrivit Eurostat, prețul mediu al kilogramului de roșii ambalate la poarta fermelor din România a fost în luna august de 0,49 euro, preț ce a reprezentat mai puțin de jumătate decât prețul mediu din UE (1,02 euro/kg), fiind totodată și cel mai mic preț, conform datelor actualizate la 1 septembrie de către Comisia Europeană. Situația era similară și în iulie, când prețul mediu a fost de 0,46 euro kilogramul, după o scădere bruscă față de luna anterioară când fermierii vindeau kilogramul cu 0,68 de euro. În 2020, România a fost al optulea mare importator de tomate din UE ( exceptând UK) cu o cantitate de 90,7 mii de tone în valoare de 112,7 mii de dolari. Față de 2019, importurile de tomate au fost cu 6% mai mari în valoare. Nemulțumiți de această situație, producătorii români au ieșit în stradă în august, acuzând Guvernul de lipsă de viziune și de programe pentru micii fermieri.
La Buzău s-a deschis prima bancă de gene
În vara acestui an, a devenit operațională la Buzău prima bancă de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale. Banca de gene are misiunea de a conserva semințele pe termen mediu și lung, de a păstra resursele genetice și de a le cunoaște până la nivel de genă. Ea este superioară atât depozitului de semințe, cât și băncii de semințe, fiind vorba despre o instituție dotată cu laboratoare moderne care care asigură amprentarea genetică speciilor pe care le are în conservare, putând să le protejeze inclusiv din punct de vedere intelectual și juridic, spune Costel Vânătoru. Banca dispune de o resursă valoroasă compusă din peste 20.000de soiuri aflate în cercetare, iar dintre acestea 80% sunt legumicole. Totuși, comparativ cu resursele băncilor de gene din alte state suntem departe. De exemplu, Bulgaria are chiar un institut național de conservare a resurselor genetice înființat în urmă cu aproape 100 de ani, iar Spania are 33 de bănci de gene, dintre care una dedicată trandafirilor. „Un mare sprijin pentru demararea acestui proiect și ajungerea în stadiul de astăzi l-a avut secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Marius Micu, un om extrem de implicat în sprijinirea acestui demers de înființare a băncii de gene”, a încheiat cercetătorul Vânătoru.
Acordarea ajutorului de minimis pentru producătorii de tomate care recoltează după data de 1 noiembrie și până la sfârșitul lui decembrie este o eroare. Noi am cerut să fie data de 1 octombrie pentru că după 1 noiembrie nu se mai coc roșiile. Această dată a fost stabilită tocmai pentru a nu se plăti, în fapt, ajutorul. Ministerul Agriculturii a dovedit că nu are specialiști. De asemenea, la începutul anului mulți producători de tomate în extrasezon nu au putut recolta, pentru că reprezentanții Direcțiilor Agricole nu au venit la timp pentru a face poze și a încheia procesele verbale care trebuiau depuse la dosar pentru primirea ajutorului. Ce treabă aveau Direcțiile Agricole, când acest lucru trebuia făcut de reprezentanții APIA?
Gheorghe Vlad, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Micilor Producători Agricoli
Istoria roșiilor începe înainte de Hristos în America Latină
Originea tomatelor este în America Centrală şi de Sud, Peru şi Ecuador, fiind cunoscute cu sute de ani înainte de descoperirea Americii. Descoperirile arheologice atesta cultura pătlăgelelor roșii în valea Teotihuacan-Mexic în perioada 200 î. Hr.-700 d. Hr. Aduse în Europa de Cristofor Columb, după descoperirea Americii, în anul 1498, au fost utilizate mai întâi ca plante decorative deoarece nimeni nu avea curajul să consume o plantă care face parte din aceeaşi familie cu una din cele mai periculoase plante, mătrăguna. Mai târziu, aceste fructe au fost folosite ca plante medicinale şi apoi ca plante alimentare. S-au cultivat pentru prima dată în Spania și Portugalia, apoi în Franța, Italia și Anglia. În România şi în Rusia, tomatele ajung să fie cultivate în secolul XIX-lea. Cea mai veche carte de bucate în care se regăseau rețete cu tomate a fost publicată în Napoli, 1692, dar autorul se pare ca ar fi obținut aceste rețete din surse de origine spaniolă.