Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea se răcește în toată țara și vin ploile. Ninsori la munte

Vremea se răcește în toată țara și vin ploile. Ninsori la munte

Vremea se răcește în toată țara și va ploua în cea mai mare parte a țării. Aria ninsorilor se va extinde în zonele de munte din nordul țării și se va depune un strat de zăpadă.

Începând din această seară, vremea se va răci accentuat și va ploua în cea mai mare parte a țării. La munte și, temporar, în zonele mai înalte din nordul Moldovei, vor fi și intervale cu lapoviță și ninsoare. 

Pasajul unui ciclon deasupra României va aduce precipitații slabe și local, moderate, în majoritatea regiunilor țării. Cantitățile de apă vor atinge, în general, 5 - 15 l/mp, iar izolat, în zonele de munte din vestul țării, vor depăși 30 de l/mp. 

Datorită traiectoriei nordice a ciclonului, în cea mai mare parte a țării vor predomina ploile. Inițial va ninge doar în zonele înalte de munte, la altitudini de peste 1800 m. 

Începând din dimineața zilei de joi, 17 noiembrie, aria ninsorilor se va extinde în zonele de munte din nordul țării și se va depune un strat de zăpadă și altitudini mai coborâte. 

Trecător, mai ales în a doua parte a zilei de joi și vineri, vor fi posibile intervale cu lapoviță și ninsoare și în zonele mai înalte din nordul Moldovei. 

De asemenea, vântul se va intensifica puternic în vestul, sudul și estul țării, cu rafale ce vor atinge 40 - 50 km/h, iar izolat 60 - 70 km/h. 

În nordul și nord-estul țării, vremea va deveni destul de rece pentru această perioadă, cu temperaturi ce se vor încadra vineri între 4 și 8 grade, scrie meteoradar.ro.

ANM a anunțat zonele în care va ninge din acest weekend. Când vine iarna în Capitală

Meteorologul Gabriela Băncilă, director ANM, a anunțat cum va fi vremea în perioada următoare și care sunt zonele în care se vor face resimțite ninsorile.

”Sperăm ca ninsorile din capitală să se lase așteptate. Este adevărat că există soluții are unor modele numerice care zilele trecute promiteau precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în partea de sud a țării, însă, în mod concret, o analiză a celor mai recente date pe care le avem la dispoziție indică faptul că probabilitatea de precipitații sub formă de ninsoare este mai mare în partea de nord a Carpaților Orientali, mâine noapte, când și în zona limitrofă, zona mai joasă de relief a acestora, adică partea de nord a Moldovei, nu este exclus ca nici în zona depresionară a Maramureșului, să își facă apariția precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare” explică meteorologul Gabriela Băncilă, director ANM. 

ANM a anunțat zonele în care va ninge din acest weekend. Când vine iarna în Capitală

Prognoza ANM pentru următoarele săptămâni

Săptămâna 21.11.2022 – 28.11.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în nord-est, dar și mai ridicate în regiunile vestice și centrale, iar în rest valorile termice vor fi în
general apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 28.11.2022 – 05.12.2022

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de mediile climatologice ale săptămânii.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile centrale și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 05.12.2022 – 12.12.2022

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri