Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo pe două săptămâni. Variații de temperatură. Prag de îngheț pe 24 februarie

Prognoza meteo pe două săptămâni. Variații de temperatură. Prag de îngheț pe 24 februarie

În perioada 14-27 februarie vor fi oscilații semnificative de temperatură. Pragul de îngheț va fi atins din nou pe 24 februarie.

Banat

Media maximelor termice va crește de la 10 grade în prima zi, la 13 grade în cea de a doua, apoi nu se va modifica semnificativ. Între 20-23 23 februarie temperaturile vor scădea la 7...8 grade. O ușoară încălzire a vremii se va resimți din nou, în zilele următoare. Media minimelor termice va crește de la -1 grad în prima dimineață, până la 4 grade în jurul datei de 18 februarie, iar din data de 24 februarie se va situa din nou sub pragul de îngheț. Temporar vor fi precipitații aproape zilnice, mai importante în ziua de 17 februarie și în jurul datei de 22 februarie.

Crișana

În primele două zile vremea se va încălzi, astfel că 15 februarie media maximelor termice se va situa în jur de 12 grade. Până spre sfârșitul primei săptămâni, temperaturile diurne nu vor mai avea variații importante, apoi vor scădea ușor și treptat. În 23 februarie media lor nu va mai depăși 6...8 grade. Va urma un proces lent de încălzire ușoară. Media minimelor termice va crește de la -2 grade în prima dimineață, până la 3...4 grade în 16 februarie. Nu vor mai fi oscilații semnificative în următoarele trei zile, dar din 20 februarie valorile termice minime vor scădea din nou, iar cea mai rece dimineață va fi 24 februarie, când media lor va coborî sub -3...-4 grade. În ultimele zile temperaturile nocturne vor crește treptat, iar la final se vor apropia de pragul de îngheț. Temporar vor fi precipitații aproape zilnice, mai importante în 17 februarie și în zilele de 21 și 22 februarie.

Transilvania

Vremea se va încălzi până spre finalul primei săptămâni de prognoză, când media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul valorii de 10 grade, iar a minimelor va fi de 1...3 grade. Va urma o răcire treptată, care se va încheia în jurul datei de 23 februarie. În această zi maximele termice vor atinge în medie 4 grade, iar minimele -6 grade. În zilele care vor urma, atât media maximelor cât și a minimelor de temperatură vor crește spre 7, respectiv -4 grade. După data de 15 februarie vor fi precipitații aproape în fiecare zi.

Maramureș

În 18 februarie vremea se va încălzi treptat, iar media maximelor va ajunge la 8...9 grade, iar a minimelor la 2...3 grade. În următoarele aproximativ 5 zile se va răci cu 5...6 grade, apoi, până la finalul intervalului de prognoză se va încălzi din nou, astfel că media maximelor termice va ajunge să depășească 6 grade, iar a minimelor -3...-2 grade. După data de 14 februarie vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mai importante în 17 februarie și în jurul zilei de 21 februarie.

Moldova

În prima săptămână de prognoză vremea se va încălzi, iar media temperaturilor maxime va ajunge la 10...11 grade și a minimelor 3...4 grade. Apoi vremea se va răci, iar cea mai răcoroasă perioadă va fi pe 24 februarie, când maximele termice vor fi în medie de 4...5 grade, iar minimele de -4...-3 grade. Ulterior se va încălzi ușor și treptat, cu 3...4 grade. După 16 februarie, temporar, vor fi precipitații aproape zilnice.

Dobrogea

Media maximelor termice va crește de la 5 grade în prima zi, până la 12...13 grade în 19 februarie. În următoarele 5 zile se va răcori, iar media va scădea cu aproximativ 7...8 grade. Apoi se va încălzi din nou pentru ca la finalul intervalului de prognoză să atingă 7...9 grade. Cele mai răcoroase dimineți vor fi la începutul intervalului, iar cele mai plăcute termic, pe 18 februarie. Probabilitatea de precipitații va fi în creștere după 16 februarie.

Muntenia

Media maximelor termice va fi în creștere până pe 19 februarie, când se va situa în jur de 15 grade, iar a minimelor până în dimineața zilei de 18 februarie, când vor atinge 4...5 grade. Va urma o răcorire treptată, astfel că temperaturile maxime vor ajunge în medie la 8 gade, în jurul zilei de 24 februarie, iar cele minime -2 grade. În ultimele zile de prognoză atât maximele cât și minimele de temperatură vor crește din nou, ușor și treptat. Probabilitate mare de precipitații pe  17 februarie și după 20 februarie.

Oltenia

În prima săptămână de prognoză, atât media temperaturilor maxime, cât și a celor minime va fi, în general, în creștere, până la 14...15 grade, respectiv 4...5 grade. În cea de a doua săptămână trendul va fi de scădere. Maximele termice vor atinge o medie de 7...8 grade, iar minimele de -3...-2 grade. Probabilitatea mai mare de precipitații va fi între 17 – 23 februarie.

La munte

Media valorilor termice maxime va avea variații, în general, între -4 și 2 grade, iar a minimelor între -9 și -3 grade. Temporar vor fi precipitații aproape zilnice, mai însemnate în jur de 17 februarie și de 21 februarie.

Subiecte în articol: meteo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri