Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Proiectele verzi: finanțări guvernamentale și lansarea obligațiunilor

Proiectele verzi: finanțări guvernamentale și lansarea obligațiunilor

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul de Finanțe Marcel Boloș a anunțat joi că Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede finanțarea unor proiecte destinate protejării mediului și combaterii schimbărilor climatice, ultimul pas pe care ministerul îl avea de îndeplinit ca să poată lansa obligațiuni verzi.

Potrivit lui Marcel Boloș, printre proiectele etichetate ca verzi sunt incluse cele legate de producția de energie regenerabilă, eficiența energetică, prevenirea și controlul poluării, transportul curat, gestionarea sustenabilă a apei și a apelor uzate, adaptarea la schimbările climatice, clădirile verzi și gestionarea durabilă din punct de vedere ecologic a resurselor naturale vii și a utilizării terenurilor.

„Era ultimul pas pe care îl mai aveam de îndeplinit pentru a putea emite obligațiuni verzi. Așa că, în curând veți vedea primele emisiuni lansate. Vorbim despre un instrument prin care vom asigura finanțare pentru proiecte precum dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în orașele București și Cluj-Napoca, electrificarea căii ferate pentru a asigura servicii feroviare integral electrice în principalele zone urbane din România și creșterea eficienței energetice a fondului de clădiri și înființarea de noi zone de păduri urbane”, a explicat ministrul Finanțelor pe Facebook.

În conformitate cu Calendarul indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2024, primele emisiuni de obligațiuni verzi, atât pe piețele internaționale, cât și pe piața internă, vor fi lansate în cursul acestui an.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: obligațiuni verzi proiecte
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri