Cei trei copii, o fată și doi băieți, de 11, 9 și, respectiv 8 ani, sunt în continuare dați în urmărire națională de Poliție, conform codului de procedură penală, IPJ Hunedoara sesizându-se din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate.
ANPDCA precizează că, cu trei zile înainte de dispariția copiilor, doi agenți de la Poliția Simeria însoțiți de reprezentanți ai DGASPC Hunedoara i-au vizitat pe aceștia la locuința în care aceștia erau găzduiți provizoriu.
„Vizita de monitorizare inopinată a avut loc în contextul în care, în cazul celor trei copii, în luna august, Tribunalul Hunedoara a hotărât măsura plasamentului în regim de urgență prin ordonanță președințială, stabilind plasarea acestora la Centrul de Primiri în Regim de Urgență Deva, însă copiii au refuzat permanent să meargă acolo. Din precizările reprezentanților DGASPC Hunedoara, care au monitorizat situația copiilor, reiese că s-a ajuns la această măsură după ce, tot în luna august, ei fuseseră încredințați mamei prin sentință a tribunalului, împotriva tatălui fiind stabilit ordin de protecție. Tatăl este obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de copii și de mama lor, nu are voie să ia legătura cu ei nici măcar telefonic și trebuie să se prezinte periodic la secția de poliție. Cu toate acestea, în cursul vizitelor de monitorizare, DGASPC Hunedoara a constatat că tatăl copiilor locuia, de fapt, în proximitatea locuinței lor, într-o rulotă auto”, transmite ANPDCA.
Cei de la Protecția Copilului amintesc de istoricul conflictului dintre părinți, aces conflict fiind unul vechi și spun că au existat nenumărate neînțelegeri privind modul de exercitare a drepturilor și obligațiilor părintești, fiecare având deschise pe rolul instanțelor, în ultimii doi ani, mai multe procese prin care solicită stabilirea domiciliului copiilor la locuința proprie.
„Menționăm că, timp de 10 ani, părinții au locuit împreună cu copiii în Cluj Napoca, iar între 2021 și 2022, în Spania, la Barcelona. În iunie 2022, tatăl a revenit în România, împreună cu copiii. Ulterior revenirii în România a tatălui împreună cu copiii, între părinți s-au derulat o serie de procese civile și penale, atât în România, cât și în Spania. Încă de la momentul notificării cazului și luării în evidență, DGASPC Hunedoara a dispus toate măsurile necesare asigurării protecției adecvate a copiilor, situația acestora fiind atent monitorizată de specialiștii Direcției”, adaugă ANPDCA în comunicatul de presă citat.
De asemenea, ANPdCA menționează că, în momentul localizării celor trei copii, aceștia vor fi preluați de DGASPC Hunedoara pentru a li se asigura protecția necesară, precum și pentru a li se acorda toate serviciile de suport și consiliere în vederea depășirii momentului traumatic pe care l-au traversat.
Cei trei frați din județul Hunedoara care au dispărut luni, după ce au scăpat de sub supravegherea bonei, au apărut o zi mai târziu într-un clip video publicat pe YouTube. Ei spun că sunt bine, dar că nu vor să meargă la mama lor, ci la tată.
În filmarea postată marți, copiii susțin că sunt în siguranță, în compania unor persoane care i-au „tratat bine”, dar că nu vor să meargă la mama lor, ci la tată.
„15 octombrie 2024. Roxana, degeaba ai pus pe oamenii ăştia să ne ia să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii ăştia ne-au minţit că ne duc la tati, dar de fapt la tine au vrut să ne ducă. Suntem bine, oamenii ăştia ne-au tratat bine. Noi nu vrem la tine. Nu te iubim şi nu ne simţim în siguranţă cu tine. Noi vrem la tati, să fim toţi trei. Noi îl iubim pe tati şi oamenii ăştia o să-l contacteze pe tati să mergem la el”, spune cea mai mare dintre fete, Rania Adriana Marțian, în video.
Copiii au fost dați în urmărire de către tatăl lor, luni seară, după ce bona celor trei frați l-a anunțat că aceștia nu se mai aflau acasă. Ei au fost daţi imediat în urmărire naţională şi sunt căutaţi de autorități.
Potrivit IPJ Hunedoara, cei trei copii au următoarele semnalmente:
- Marțian Antonio Adrian: aproximativ 1,45 m înălțime, aproximativ 50 de kg., ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere;
- Marțian Rania Adriana: aproximativ 1,55 m. înălțime, aproximativ 60 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, față rotundă;
- Marțian Raisa Antonia: aproximativ 1,40 m. înălțime, aproximativ 40 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, față rotundă, poartă ochelari de vedere.
(sursa: Mediafax)