Jurnalul.ro Ştiri Social Protest al agajaților din penitenciare în fața Ministerului de Interne

Protest al agajaților din penitenciare în fața Ministerului de Interne

Circa 2.000 de poliţişti, angajaţi din penitenciare şi anatomo-patologi protestează sâmbătă dimineaţa în faţa Ministerului de Interne, nemulţumiţi de salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi de impactul modificărilor fiscale asupra unor sectoare bugetare. 

"Circa 2.000 de oameni protestează la această oră, dar vor mai veni din teritoriu. Ajung mai greu din cauza condiţiilor meteo. Până la ora 12:00, când vom pleca în marş spre Guvern, estimăm să se strângă 8.000 de oameni", a declarat, pentru AGERPRES, Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) . 

Protestatarii suflă în fluiere şi vuvuzele şi agită pancarte pe care scrie: "Dialogul social MAI-Sindicate=Simulacru", "Stop subfinanţării, discriminării şi denigrării Poliţiei! Salarizării precare! Permanenţei neplătite! Deficitului de personal! Abuzurilor! Refuz să-mi dau foc să vă fie vou cald!!!", "Personalul contractual din MAI=indicatori în plata...Domnului", "Luxul nostru de-l doriţi, Cu noi la morgă veniţi, respirăm numai formol, fără a mai lua spor, în puroi să scormoniţi, autopsieri să fiţi!", "Siguranţa cetăţeanului trebuie să înceapă cu siguranţa poliţistului", "Noi lucrăm la morgă, nu cântăm la orgă", "Ne-aţi scăzut salariul, nu tăiaţi şi sporul".. 

La protest participă membri de sindicat de la Prolex, SNPPC, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", SNPR Decus, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate etc. 

Protestatarii vor sta în faţa MAI până la ora 12:00, când vor pleca în marş spre Guvern, unde vor protesta până la ora 16:00. 

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că poliţiştii au două solicitări, anume o salarizare echitabilă şi condiţii de lucru mai bune. 

"Ar fi vorba despre o salarizare echitabilă şi condiţii de lucru mai bune. Ce înţelegem noi prin salarizare echitabilă, niciodată nu am cerut nimic în plus, cerem doar să ne fie aplicată legea, adică anexa 6, anexa 8, din Legea 153, să fie aplicată şi în sistemul de apărare, siguranţă şi ordine publică. Anexa 6 face trimitere la Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naţionale, SRI, STS, SPP", a spus Coarnă. 

De asemenea, liderul sindical a vorbit şi despre deficitul de personal 

"Avem şi probleme de personal în MAI, de 27-30.000 de funcţii. Gândiţi-vă că acest deficit de personal nu poate fi compensat decât prin muncă suplimentară, muncă suplimentară care până de curând nu a fost plătită, era obligatorie, dar în condiţiile în care avem acest deficit fantastic de mare de personal, imaginaţi-vă că în fapt managerii erau puşi în faţa lucrului bine făcut şi nu puteau să acorde liberul de drept în natură, pentru că nu existau oameni la schimb care să asigure continuitatea pentru că serviciul nostru, poliţienesc, din penitenciare, este un serviciu cu caracter continuu, nu se întrerupe, nu putem să închidem penitenciarul şi nici secţiile de poliţie, ca şi spitalele, de altfel. Sunt câteva instituţii în ţara aceasta care funcţionează cu caracter continuu, iar sigur, acei oameni trebuie să primească nişte bonusuri, munca de noapte trebuie recompensată. Nu oricine poate să lucreze în acele condiţii. Unii dintre noi nici nu vor să lucreze în astfel de condiţii, lucru ce ne duce în continuare la acţiuni de protest", a spus preşedintele SNPPC. 

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANPC), Sorin Dumitraşcu, a declarat că paznicii au început deja protestele încă din luna august. 

"Am început deja protestele, ne străduim de mult să convingem Guvernul că avem o problemă cu ceea ce înseamnă condiţii de muncă în penitenciare. Deja avem o lege care stabileşte că în penitenciare condiţiile sunt improprii, doar că de asta nu beneficiază şi angajaţii din penitenciare, deci asta ar fi principala noastră revendicare, iar din acest motiv protestăm, am început încă din august anul trecut, continuăm. Guvernul a cerut răgaz să rezolve din probleme, s-a folosit de acest răgaz, făcând nimic. Principalele probleme sunt legate, în ceea ce priveşte condiţia de muncă în penitenciar, sunt legate de starea fizică a penitenciarelor, deşi toţi politicienii puterii s-au arătat îngrijoraţi anul trecut de starea jalnică a penitenciarelor", a spus Dumitraşcu. 

De asemenea, acesta a mai adăugat că investiţiile în penitenciare s-au redus la jumătate. 

"Noi cerem un plan serios de investiţii şi pe cineva care să fie în stare să îl aplice. Ne aşteptăm ca în fiecare an să se facă câte ceva, nu să se reducă bugetul la jumătate. O altă problemă este legată de numărul mare de ore suplimentare nerecuperate. Recent, la cererea noastră, Parlamentul a verificat cadrul legislativ şi se pot plăti orele suplimentare într-un anumit cuantum, nesatisfăcător, dar este un pas, dar în ceea ce ne priveşte rămâne însă problema milionului de ore suplimentare nerecuperate. De asemenea, nu excludem să depunem plângere penală împotriva Ministrului Justiţiei şi a şefilor din ANP, care girează acest furt, că este un furt, 1 milion de ore suplimentare înseamnă bani, iar 1 milion de ore suplimentare înseamnă foarte multe vieţi de oameni petrecute în penitenciar. De asemenea, problema deficitului de personal rămâne, ANP recunoaşte că avem un deficit de aproape 4.000 de posturi faţă de statele aprobate şi suntem la undeva la 8.000 de posturi faţă de standard, standarde care au fost numite tot de către ANP, nu este o invenţie sindicală", a mai spus preşedintele FSANP.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri