Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD, după scandalul de la PNL Timișoara: Voi sunteți urmașii Brătienilor? Niște circari și marțafoi!

PSD, după scandalul de la PNL Timișoara: Voi sunteți urmașii Brătienilor? Niște circari și marțafoi!

Președintele PSD Marcel Ciolacu a atacat sâmbătă dur Partidul Național Liberal, după scandalul care a izbucnit la alegerile pentru șefia PNL Timișoara.

„Voi sunteți urmașii Brătienilor? Niște circari și marțafoi cu comportament de tip interlop?! Iohannis a cules ce a semănat: PNL - partidul său, a ajuns să facă alegeri cu poliția la ușă! Simulacrul alegerilor de la PNL Timiș este imaginea perfectă a acestui partid de terchea-berchea și mațe-fripte cu foamea-n gât care au lăsat România neguvernată, doar pentru a-și căra ei pumni în cap în disputele lor interne”, spune Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Acesta susține că mai grav este faptul că „acești iresponsabili ar trebui să se ocupe de destinele țării! De economie, de pandemie, de educație!”.

Cicolacu a spus că, „în timp ce ei se îmbrâncesc și se înjură ca la ușa cortului pentru ciolan”, s-au raportat 156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar Vama Giurgiu este blocată de sute de turiști care se întorc în țară. „Și sunt doar câteva dintre adevăratele probleme ale românilor! Sunteți decuplați de realitate”, mai spune liderul social-democrat.

Un scandal cu îmbrânceli și acuzații a avut loc sâmbătă în fața clădirii în care se desfășoară alegerile pentru conducerea filialei PNL Timișoara. Potrivit Aleph News, scandalul ar fi izbucnit după ce mai mulți liberali nu au fost lăsați să intre în sală.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu scandal pnl
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri