Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD: Iohannis minte din nou

PSD: Iohannis minte din nou

Social-democraţii l-au acuzat miercuri pe preşedintele Klaus Iohannis că "minte din nou" atunci când face o serie de afirmaţii critice despre Legea bugetului de stat pe 2019, pe care o retrimite la Parlament.

"Iohannis minte din nou. Spune că bugetul propus de PSD e cel mai prost. Dar Iohannis a aprobat bugetul lui Cioloş în 2016 care prevedea mai puţin cu 16 miliarde de lei la Sănătate şi mai puţin cu 10 miliarde de lei la Educaţie. Spune că, în 2019, e cu un miliard mai puţin la comunităţile locale. În realitate, autorităţile locale au primit cu 4,6 miliarde în plus. Deci e cu plus, nu cu minus, domnule Iohannis! Spune că s-au dat prea mulţi bani la partide, dar nici PNL-ul lui Iohannis, nici USR-ul lui Cioloş nu au venit să dea surplusul înapoi la bugetul de stat! Şi nu spune că PNL-ul său a cerut în 2018, în Parlament, majorarea bugetelor partidelor. Spune că s-a alocat mai puţin pentru investiţii. Dar, în realitate, bugetul pe 2019 prevede cu peste 15 miliarde în plus la investiţii", susţine PSD, într-o postare pe Facebook.

Potrivit social-democraţilor, "bugetul blocat de Iohannis prevede cele mai mari alocări din istoria României pentru Sănătate".

"Adevărul este însă unul singur: copiii nu şi-au putut primi alocaţiile mărite de la 1 martie, iar comunităţile locale nu au putut începe investiţiile pentru că Iohannis a contestat degeaba bugetul la Curtea Constituţională. Primul preşedinte din istoria României şi probabil din lume care a blocat bugetul propriei ţări!", adaugă social-democraţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că va retrimite Parlamentului spre reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019. El nu a dorit să comenteze decizia Curţii Constituţionale cu privire la Legea bugetului de stat, însă a subliniat că bugetul pe anul 2019 este bazat pe cifre false şi l-a catalogat din nou drept unul al "ruşinii naţionale".

"Dincolo de aspectele de constituţionalitate, bugetul rămâne unul bazat pe cifre false, pe bani pe care Guvernul în realitate nu îi are, croit greşit împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Pe scurt, rămâne bugetul ruşinii naţionale. Cel mai slab Guvern din istoria postdecembristă, un Guvern pesedist al imposturii şi incompetenţei a croit un buget pe măsura sa. Bugetul pe anul 2019 este construit pe un scenariu fantezist, fără garanţii privind punerea în aplicare, fapt confirmat de instituţiile europene şi de alte instituţii internaţionale. Este un buget care pune în discuţie respectarea tratatelor internaţionale la care România este parte, dar, din nefericire, şi a legislaţiei în domeniu", a spus Iohannis.

AGERPRES

Subiecte în articol: social-democrati klaus iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri