Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputat PSD: După ce „s-au giugiulit pe furiș”, azi PNL și AUR s-au „pupat” în public la Giurgiu

Deputat PSD: După ce „s-au giugiulit pe furiș”, azi PNL și AUR s-au „pupat” în public la Giurgiu

de Redacția Jurnalul    |   

Deputatul PSD Marian Mina spune că PNL și AUR și-au „oficializat” alianța la și Giurgiu, după ce, în ședința de Consiliu Local de marți, viceprimarii PNL au fost aleși cu votul consilierilor locali de la AUR.

„Gata, PNL şi AUR au oficializat alianţa şi la Giurgiu! După ce s-au „giugiulit” pe furiş, la alegerile locale, azi, s-au „pupat” în public, la şedinţa Consiliului Local Giurgiu, când viceprimarii (PNL) municipiului au fost aleşi cu votul celor de la AUR. Ca să vedeţi câtă bătaie de joc la adresa dumneavoastră, stimaţi giurgiuveni!”, spune Marian Mina, deputat PSD, pe pagina de Facebook.

Acesta acuză că, deși la nivel central, liberalii „scot flăcări pe nări” când vine vorba despre AUR şi arată spre PSD, „de fapt ei sunt cei care fac alianţe pentru propriul lor interes”.

„Asta, ca să ştiţi cât valorează vorbele lor, când vă mai promit câte ceva sau se jură că sunt cinstiţi”, acuză Mina.

În urmă cu o săptămână, organizaţia PSD Iaşi a arătat că s-a făcut o alianţă PNL - AUR la Iaşi, după ce AUR a pus vicepreşedinţii la Consiliul Judeţean.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: psd pnl aur
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri