Îndrumător în hățișul lingvistic ne va fi, ca de obicei, reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Tehnica de distilare a alcoolului aparține arabilor, fiind descoperită de aceștia în Spania (sec. al XI-lea). În arabă, «araḳī» desemnează toate tipurile de băuturi alcoolice distilate. Cuvântul «rachiu» provine din rădăcina «rḳ»/«araḳ», cu înțelesul de «sudoare»/«asudare»/«transpirație», înțelesul fiind extins asupra alcoolului obținut prin distilare (este derivat din verbul arab «ariḳa» - «a transpira, a picura sudoarea»). «Arak-çīn» era o calotă ce absorbea transpirația purtată de arabi sub turban». Încă un amănunt: „Cuvântul «rachiu» a intrat în românește pe filieră turcă (împrumutat din această limbă de mai multe popoare balcanice)”.
Flacără albăstruie sau verzuie
Și dacă tot am deschis discuția despre alcool, să lămurim și originile termenilor „horincă” și „palincă”, „tării” agreate mai ales în nordul țării: „Cel dintâi nume provine în românește din ucraineană («gorilka»/«horilka», iar în unele dialecte ale acestei limbi «gorivka»/«horivka»). Numele «gorilka» este legat în ucraineană de termenul «ardere»/«goriti» - a arde. Dacă are un conținut ridicat de alcool, încercată prin foc, horinca dă o flacără albăstruie sau verzuie, iar dacă aceasta e slabă aproape că nu se aprinde la «test». «Apa de foc», în vechea cehă, va da «paléna voda» - de aici numele băuturii tari, cunoscute drept «pálenka» (cehă)/«pălincă» (de la «pálit» /«zapálit» - a (se) aprinde”.
Răgălie, puzderie de sensuri
Cum ce-i mult strică, să lăsăm alcoolul (cu tot cu rădăcinile lui) deoparte și să abordăm un cuvânt utilizat în limba română cu mai multe sensuri: „răgălie”. „Este un termen trecut ca având origine necunoscută în dicționarele noastre. Folosit mai cu seamă pentru puzderia de rădăcini de salcie (dar și de plop) de pe malul apelor curgătoare. Sub desișul lor, în apă, se ascund peștii. Crengile și resturile de lemn strânse laolaltă, la malul unui râu, după o viitură, sunt numite și ele răgălii. La figurat, oamenii fără căpătâi, neînsemnați, sunt desemnați uneori cu același cuvânt. Ca nume de familie, este folosit astăzi, mai cu seamă, în sudul țării.
Termenul a pătruns în românește din limba bulgară, unde «răgălio»/«răglio», provenit din verbul «se răga/m», se tălmăcește prin «care se vâră/se înghesuie (ori e împins) peste tot». Cum rădăcinile de salcie își croiesc drum cu sutele, crescând peste tot locul, împânzind malurile unei ape, asemenea și resturile împinse de o viitură, acestea vor fi numite răgălii”.
Om mărunt
Tot aici: „De la porecla «răg(ă)lio» (om care se vâră peste tot, se înghesuie, ori e împins într-o anume direcție), în onomastica bulgară s-a născut numele de Răg(ă)lev, echivalentul lui Răgălie în românește. În trecut, numele dat nu se bucura de prea multă stimă la sud de Dunăre, porecla «răg(ă)lio», după cum o arată nu puține exemple din literatura bulgară, desemnându-i și pe cei ce se înjunghie («се ръгат»/«se răgat» - «se răgam» având și acest sens - a se înjunghia, împunge, străpunge) între ei în unele comunități, termenul fiind folosit și astăzi, uneori, în presă, cu semnificația de «ticălos». Cea de bază, desigur, e de «om care își face loc», «se vâră», «om mărunt»”.
Un nume de „zile mari”: Coman
Înainte de toate, o precizare relaționată cu confuzia Coman-Cuman: „Numele n-au nicio legătură. Mai întâi, pentru faptul că până în urmă cu aproape un veac Coman încă mai era un nume de botez - devenit astăzi nume de familie (trecut în acte astfel după 1830 - Ilie «sin» [fiul lui] Coman, de pildă, ajungând Ilie Coman). Un singur exemplu din Plopi, Teleorman: În 1890, Coman Vișinică era trecut în scripte ca frate al lui Sandu Vișinică. Fiul lui Coman Vișinică numindu-se Marin. Coman fiind nume primit la botez. Așadar, un nume creștin, acceptat de Biserică, altfel neputând fi numit pe cineva, în apa Botezului, Turcu’, Sârbu, Rusu, Bulgarul, Cumanul etc.
Onomastica praznicelor
Mai mult: „Neamurile purtând acest nume (devenit) faimos vor întemeia așezări (Comana, Comănești) tot așa cum un Bucur va da numele Bucureștilor, ori un Ștefan pe cel al Ștefăneștilor. Fără doar și poate, povestea dată (care ar merita un studiu, înregistrările numelui fiind îndestulătoare), ține de onomastica praznicelor și «zilelor mari» ale Bisericii. Așa cum există numele de Pascu/Velicu pentru cei născuți de Paști (Velikden în medio-bulgară), Crăciun pentru cei născuți de Crăciun, Ispas pentru cei veniți pe lume de praznicul Înălțării, Rusalin (de Rusalii), Iordan (de Bobotează), Florea/ Floarea (de Florii), Bucur/Radu (de Bunavestire), Cârstea (de Cârstov - 14 septembrie), Nedelea (născut duminica; «nedelea» fiind numele acestei zile, dar și al Sfintei Chiriachi, în medio-bulgară), tot astfel și cei ce poartă numele de Coman sunt născuți la o «zi mare»”.
Ziua Cinei celei de Taină
Pe același fir: „Numele e întâlnit, în trecut, și la sud de Dunăre, printre creștinii de aici, unde aflăm nu puține înregistrări ale sale - ca nume de botez - sub formele: Koman, Kom(o), Komio, Kom(ă)nio, Komnea, ajunse nume de familie: Koman, Komniov, Komnev, Komov. Purtătorii acestor nume erau născuți în Joia Mare, Ziua Cinei celei de Taină, a instituirii Sfintei Euharistii - «Komnea» în medio-bulgară. De altfel, Euharistia/ Împărtășania este numită până astăzi în Biserica Bulgară «komka» (termen moștenit din latină: communio)”.
Slujba celor 12 Evanghelii
Nu în ultimul rând: „Ziua instituirii Cinei celei de Taină (și a spălării picioarelor ucenicilor de către Domnul), Joia Mare, a fost considerată, desigur, întotdeauna, ca având o mare însemnătate în Biserică. În această zi creștinii se spovedesc și se împărtășesc, luând parte seara la slujba celor 12 Evanghelii. Tot acum sunt înroșite ouăle pentru praznicul Paștelui și se aprind focuri în curți (amintind de curtea și slujitorii lui Caiafa și de lepădarea Sfântului Petru). Ziua (instituirii) Împărtășaniei («Komnea»/ «Komka») nu putea fi trecută, așadar, prea ușor cu vederea, fiind una cu totul aparte. «Comanii» poate că nu ar trebui să o uite. Un strămoș de-al lor s-a născut, fără doar și poate, în această zi”.
Timiș, „cinstitor de Dumnezeu”
Ce înțelesuri poartă numele Timiș? Din nou etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Vestit nume de neam maramureșean (alături de Tomoiagă și Coman), Timiș a fost inițial nume de botez. Fără vreo legătură cu toponimul Timiș (trac) ori cu numele orașului Timișoara. Este derivat din Timotei («cinstitor de Dumnezeu», în tălmăcire din greacă). Sub influență ucraineană, cu sufix slav - iși/eși - Timiș/Timeș. În alte zone ale țării: Timuș. În ucraineană: Timiș, Timoș, Timoșa, Timoșenko etc. - pentru Timotei”.
„Cuvântul «rachiu» provine din rădăcina «rḳ»/«araḳ», cu înțelesul de «sudoare»/«asudare»/«transpirație», înțelesul fiind extins asupra alcoolului obținut prin distilare (este derivat din verbul arab «ariḳa» - «a transpira, a picura sudoarea»)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Termenul «rachiu» a intrat în românește pe filieră turcă (împrumutat din această limbă de mai multe popoare balcanice)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Răgălie» a pătruns în românește din limba bulgară, unde «răgălio»/«răglio», provenit din verbul «se răga/m», se tălmăcește prin «care se vâră/ se înghesuie (ori e împins) peste tot»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Neamurile purtând acest nume (devenit) faimos vor întemeia așezări (Comana, Comănești) tot așa cum un Bucur va da numele Bucureștilor, ori un Ștefan pe cel al Ștefăneștilor”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Vestit nume de neam maramureșean (alături de Tomoiagă și Coman), Timiș a fost inițial nume de botez. Fără vreo legătură cu toponimul Timiș (trac) ori cu numele orașului Timișoara”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog