
„Este un om pe care îl admir cel mai mult, de aceea și suntem împreună. Suntem o echipă unită, suntem foarte uniți și ne înțelegem foarte bine", a declarat Vălean, la dezbaterea de la Antena 3 CNN.
Comisarul european a evidențiat mai multe calități ale soțului său, descriindu-l ca fiind „un om bun, un om generos, un domn" care respectă regulile de etichetă și manifestă multă grijă față de cei din jur: „Dacă trece lângă un om la colțul străzii, întotdeauna se caută în buzunar să-i dea ceva. Nu este indiferent".
Întrebată despre defectele lui Crin Antonescu, Vălean a menționat că „nu-i place nedreptatea și asta îl înfurie câteodată, dar e ca un foc de paie, trece repede".
De asemenea, ea a recunoscut, cu zâmbetul pe buze, că soțul său nu este foarte îndemânatic când vine vorba de treburile casnice: „Chestiunile practice, eu și Irina îl depășim puțin la ele în casă".
„Crin este un om care cred că va da foarte mult României. Spun asta pentru că el dă foarte mult tuturor celor din jurul lui. A dat familiei foarte mult și dă, a dat foarte mult în politică (...) Nu știu câți dintre bărbați știu că atunci când stai cu o doamnă la masă, dacă ea se ridică, trebuie să te ridici tu puțin din semn de etichetă și respect. Crin face toate aceste lucruri”, spune Vălean.

(sursa: Mediafax)