Întrebat, miercuri, câți medici de chirurgie cardiovasculară pediatrică are România, ministrul Sănătății a spus că „sunt foarte puțini, cred că maxim 10”.
Rafila a precizat că prin speciallizarea tinerilor medici în acest domeniu, în maxim 10 ani România și-ar putea dobândi autonomie în acest domeniu intervențional.
„Între 5 și 10 ani putem să dobândim autonomie din punctul de vedere al acestor intervenții. Și acum majoritatea cazurilor se fac în România, dar există operații cu un grad mai mare de dificultate la care deplasarea copilului într-un timp foarte scurt – că de obicei apar la copii cu vârste foarte mici – este necesar”, explică Rafila.
Cei care pot să devină chirurgi de chirurgie cardiovasculară pediatrică trebuie să treacă printr-un trainning de câțiva ani.
„Sunt tineri medici, fie că sunt rezidenți, fie că sunt specialiști de chirurgie cardiovasculară. Procesul de trainning – în afară de dobândirea specialității de chirurg cardiovascular – mai durează câțiva ani să devii chirurg de chirurgie cardiovasculară pediatrică. Că lucrurile sunt puțin diferite și e un proces care nu se termină peste noapte”, a mai spus Alexandru Rafila.
(sursa: Mediafax)