x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cancelarul german condamnă „declaraţiile eronate” ale lui Elon Musk

Cancelarul german condamnă „declaraţiile eronate” ale lui Elon Musk

de Redacția Jurnalul    |    04 Ian 2025   •   16:00
Cancelarul german condamnă „declaraţiile eronate” ale lui Elon Musk
Sursa foto: Hepta

Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat "declaraţiile eronate" ale lui Elon Musk, precum şi sprijinul miliardarului american pentru partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), într-un interviu acordat sâmbătă, potrivit AFP.

Întrebat de revista Stern despre atacurile lui Musk, care l-a numit "nebun" la începutul lunii noiembrie şi apoi "prost incompetent" pe 20 decembrie, înainte de a-l ataca pe preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, pe care l-a calificat drept un "tiran", Scholz a declarat că "trebuie să rămânem calmi".

"În Germania, totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, nu conform declaraţiilor eronate ale unui miliardar american", a declarat liderul german, cu o lună şi jumătate înainte de alegerile legislative anticipate programate pentru 23 februarie.

"Preşedintele german nu este un tiran antidemocratic, iar Germania este o democraţie puternică şi stabilă - indiferent de ceea ce spune Elon Musk", a subliniat cancelarul social-democrat în interviu.

În schimb, Olaf Scholz consideră că sprijinul lui Musk pentru AfD, "un partid care pledează pentru legături mai strânse cu Rusia lui Putin şi doreşte să slăbească legăturile transatlantice", este "mult mai problematic decât aceste insulte".

AfD, creditată în sondaje pe locul al doilea (19% în medie) la alegerile legislative, în spatele conservatorilor (aproximativ 33%), a recunoscut marţi în Spiegel că este în contact regulat cu echipa omului de afaceri american.

Antreprenorul în vârstă de 53 de ani va lua parte la o conversaţie cu liderul acestui grup, Alice Weidel, pe X, la 9 ianuarie.

Întrebat de revista Stern dacă intenţionează să-l invite pe Musk la o discuţie, Olaf Scholz a declarat: "Nu cred că ar trebui să căutăm să intrăm în graţiile dlui Musk. Las asta pe seama altora".

Cancelarul german a spus că s-a întâlnit cu Musk în martie 2022, în timpul inaugurării fabricii Tesla din Brandenburg, nu departe de Berlin, "într-un moment în care AfD-ul local protesta împotriva înfiinţării acesteia".

Germania nu este singura ţintă a atacurilor lui Musk în Europa: acesta îşi proiectează influenţa în beneficiul dreptei dure, în special în Regatul Unit, şi critică Comisia Europeană.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Olaf Scholz Elon Musk declaratii