Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat luni că alegerile interne din cadrul partidului ar trebui să se finalizeze cel târziu până la jumătatea lunii iunie.
"A mai fost un subiect care ţine de alegerile interne din PNL şi care a fost rezolvat cu o mare majoritate a celor prezenţi şi anume ca alegerile interne să se finalizeze cel mai târziu până la jumătatea lunii iunie, să existe două comisii de pregătire a acestei Convenţii interne, astfel încât PNL să poată să aducă, după această Convenţie, la decizie oameni politici buni, integri, implicaţi şi dornici să reconstruiască PNL, să retransforme PNL în partenerul pe care îl aşteaptă foarte multă lume. Inclusiv printre cei care manifestă în stradă sunt oameni care au simpatizat PNL, care nu s-au simţit reprezentaţi într-un anumit moment de PNL", a afirmat Turcan, după Biroul Politic Naţional al partidului.
Ea a precizat că susţine alegerea preşedintelui PNL de către toţi membrii partidului.
"Cred că ar fi un exerciţiu foarte bun şi frumos, democratic, cred că ar fi un moment în care reprezentativitatea preşedintelui PNL ar putea fi maximă", a declarat Raluca Turcan.
Comisia de organizare a alegerilor PNL va fi condusă de Daniela Câmpean şi va fi compusă din Lucian Bode, Cezar Preda, Ioan Bălan (din partea fostului PDL), Florin Alexe, Cristian Chirteş, Claudia Benchescu, Cristian Olteanu, Nicoleta Pauliuc (din partea fostului PNL).
Comisia de modificare a Statutului PNL va fi condusă de Cătălin Boboc şi va fi formată din Victor Paul-Dobre, Mihai Voicu, Răzvan Prişcă (din partea fostului PNL), Daniel Buda, Cristina Trăilă, Costică Canacheu, Mircea Toader, Cristian Buican (din partea fostului PDL).
Sursa: AGERPRES