Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță trecerea fulgerătoare în neființă a actriței Ema Vețean care a încetat din viață luni, 28 octombrie 2019. Ema Vețean (n.1981 – d.2019), licențiată, din 2005, a Departamentului de Artă Teatrală, specializarea Actorie, în cadrul Facultății de Litere și Arte a Universității Lucian Blaga din Sibiu, s-a alăturat actorilor Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu în spectacole precum: Othello?!, Viața cu un idiot și Turandot (regia: Andriy Zholdak), Platonov și Moroi (regia: Alexandru Dabija), Un tramvai numit Popescu (regia: Gavriil Pinte), Faust, Lulu și Metamorfoze (regia: Silviu Purcărete). Tot cu Silviu Purcărete, a mai colaborat cu ocazia lungmetrajului Undeva la Palilula, rol care i se alătură celui din producția Deadweight, în regia lui Axel Koenzen.
Mesajul de condoleanțe al domnului Constantin Chiriac,
Adresat familiei, prietenilor, apropiaților și publicului actriței Ema Vețean, la trecerea neașteptată a acesteia în veșnicie.
„Cu profundă tristețe aflu astăzi, de la celălalt capăt al pământului, că Ema Vețean, actriță a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, a plecat către Cel Senin.
A făcut creații memorabile în Prințesa Turandot, în Viața cu un idiot, în Maestrul și Margareta, în Moroi și în alte roluri din teatru și film!
Actriță specială, de o fragilitate și sensibilitate extreme, pleacă dintre noi, fără să-și fi dat întreaga măsură a talentului!
Dumnezeu să o ierte și să o primească în Lumină, iar familiei îndoliate, prietenilor, colegilor, multă mângâiere!
Să ne rugăm pentru ea!” Constantin Chiriac, Director general - Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu