Jurnalul.ro Timp liber Monden Randi, despre cel mai bun prieten al său: ”Atunci am simțit că ne-am apropiat și noi puțin”

Randi, despre cel mai bun prieten al său: ”Atunci am simțit că ne-am apropiat și noi puțin”

Andrei Ropcea, cunoscut de public drept Randi, mărturisește că a copilărit alături de câini și a devenit astfel un mare iubitor de animale. Acum are un câine lup, Ares, împreună cu fratele său și  povestește în cadrul emisiunii „Stăpânii Vedetelor”, de la Antena Stars, difuzată sâmbătă de la 13:00, despre cum a fost copilăria sa alături de aceste patrupede pe care le iubește.

 „Ares îl cunoștea pe fratele meu drept stăpân. Odată a stat și l-a așteptat în fața casei până la 4-5 dimineața. Când a plecat fratele meu de acasă, nu mai mânca, a mâncat doar din mână.  Atunci am simțit că ne-am apropiat și noi puțin. Cred că lupii au o față mai umană, când vorbești cu ei parcă ai vorbi cu un om”, povestește Randi.

Artistul își amintește și cât de mult a suferit în momentul în care s-a pierdut unul dintre patrupedele de care era atașat în copilărie: „Când eram mic am avut un brac german, era al lui tata. Era campion la câteva sute de metri. Era un câine foarte isteț. Doar că era foarte pacifist și s-a lăsat furat din curtea nașului meu. Nu l-am mai văzut de atunci.”

Mai multe despre copilăria lui Randi și pasiunea sa pentru animale, telespectatorii vor afla, sâmbătă, de la 13:00, în cadrul emisiunii „Stăpânii Vedetelor”, de la Antena Stars.

 

Subiecte în articol: randi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri