Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal. O tânără de 25 de ani s-a răsturnat cu mașina într-un șanț

Accident mortal. O tânără de 25 de ani s-a răsturnat cu mașina într-un șanț

de Redacția Jurnalul    |   

O tânără de 25 de ani a murit duminică seara, după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea pe DN 25, în județul Galați.

Potrivit IPJ Galați, accidentul a avut loc pe DN 25, între localitățile Piscu și Vameș.

Din verificările preliminare făcute de polițiști a rezultat faptul că o tânără, de 25 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Tânăra a fost aruncată în afara mașinii și prinsă sub cupola autovehiculului.

În mașină se mai afla un bărbat de 27 de ani, pasager pe bancheta față dreapta, care nu a suferit leziuni.

Echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Galați a acordat primul ajutor victimei și a efectuat manevrele de resuscitare, însă a fost declarat decesul tinerei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident mortal galaţi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri