Jurnalul.ro Ştiri Externe Ratingul Bulgariei se menține stabil. Ce se va întâmpla cu adoptarea euro

Ratingul Bulgariei se menține stabil. Ce se va întâmpla cu adoptarea euro

de Redacția Jurnalul    |   

Ratingul Bulgariei pe termen lung a fost confirmat la "Baa1" cu perspectivă stabilă, de către agenția de evaluare financiară Moody's. Însă țara nu va putea adera la moneda euro după 2024, informează Novinite.

Previziunile arată că întârzierea de trecere la moneda unică europeană a Bulgariei va fi întârziată cu cel puțin un an. 

Ratingul a fost stabilit pe baza contextului economic dificil și a atras agenția executivului de la Sofia asupra riscului de a nu reuși să facă progrese din cauza instabilității politice. 

Însă perspectiva stabilă a fost stabilită pe baza fluctuațiilor reduse ale indicatorilor economici și fiscali din următoarele 18 luni, echilibrullui riscului între eventualele efecte negative ale crediotării și pozitive ale adoptării euro. 

Estimările spun că economia bulgară a avut o creștere de 2,7% în 2022 și de 1,4% în 2023, iar inflația se va reduce la 6% la sfârșitul acestui an, de la 14,3% în decembrie 2022. Deficitul bugetar va  fi stabil, la 3% din PIB în 2023-2024, nivelul datoriei guvernamentale va crește la 24,7% din PIB la finalul anului 2024.

De asemenea, Moody's crede că adoptarea euro va ajuta Bulgaria să atragă investiții străine și să obțină un rating suveran mai bun, ceea ce ar reduce costurile de finanțare a datoriilor. 

Însă populația se tem de scumpirile generate de trecerea la euro. Însă un raport BCE realizat în 12 state care au adoptat moneda unică arată că "nu există dovezi ale unui impact semnificativ asupra preţurilor la nivel agregat ca urmare a trecerii la moneda euro".
 

Subiecte în articol: bulgaria rating euro
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri