Întâlnirea consultanților de investiții CFA de la Ljubljana mi-a prilejuit dialogul cu Paul Smith, CEO al CFA Institute la nivel global. Paul Smith a făcut câteva remarce legate de riscurile pentru investiții ce vin odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, dar și cu îmbătrânirea forței de muncă din Europa.
Interviu realizat de Daniel Apostol, cu Paul Smith, CFA - Preşedinte şi CEO CFA Institute
JN: La întâlnirea CFA Europa Centrală şi de Est de la Ljubljana, aţi subliniat cât de important este pentru întreaga lume să sporim nivelul investiţiilor, cu ajutorul profesioniştilor în “investment management”. Dar apropo de investiţii: lumea vorbeşte de impactul războiului mondial al comerţului asupra proiectelor de investiţii prezente şi viitoare. Ce credeţi că se va întâmpla?
Paul Smith: Acest război mondial al comerţului nu este deloc bun. Nu are cum să iasă cineva câştigător din aceast conflict economic. Eu cred că un lucru foarte bun care s-a întâmplat în ultimii 20-30 de ani este tocmai globalizarea comerţului şi a finanţelor, pentru că acest proces ajută la creşterea nivelului de trai şi a standardelor de viaţă peste tot în lume. Acest lucru se poate vedea dacă analizăm ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20-30 de ani în lumea întreagă. Mai mulţi oameni au fost scoşi din sărăcie în ultimele trei decade decât s-a reuşit vreodată înainte, iar acest lucru extrem de pozitiv a fost posibil doar ca rezultat al globalizării. Totuşi trebuie să recunoaştem că în acelaşi timp s-a mai întâmplat ceva: oamenii din statele bogate resimt că are loc un transfer de bogăţie din ţara lor către ţările sărace, în unele sensuri globalizarea are ca efect faptul că oamenii din ţările bogate capătă un sentiment de nemulţumire pentru că simt că standardul lor de viaţă nu creşte cu viteza pe care şi-o doresc, înfrânată fiind de acest transfer de bogăţie. Este atunci mult mai uşor să dai vina pe altcineva. Să acuzi statele mici şi economiile sărace că trag înapoi sau că ţin pe loc ritmul de dezvoltare a celor bogaţi. De aceea cred că războiul comerţului este o reacţie naturală la această nemulţumire. Iar pe scurt timp aceasta va fi o problemă.
Pe termen lung cred că va fi chiar şi mai rău. Este un argument cum că sistemul pe care l-am construit în ultimii 20 de ani a ajuns la un stadiu ce trebuie analizat, suntem într-o formă care cere o evaluare a ceea ce am făcut până acum, pentru că s-au ridicat rapid state precum China de la un nivel de sărăcie de 1.000 dolari/capita la 10000 dolari/capita. Iar regulile prin care China a crescut de la 1 la 10 diferă de regulile de a creşte China de la 10 la 30, ca ordin de mărime. Aşa că războiul mondial al comerţului este cu adevărat despre rescrierea regulilor, a modelului de creştere economică globală. Dacă o vom face cu înţelepciune, atunci pe termen lung lumea va primi de fapt o soluţie pozitivă. Eu sunt un optimist, de asta cred că felul în care lumea va trece prin acest război comercial va duce de fapt la creşterea ei. Dacă ne uităm la relaţiile dintre Statele Unite şi Mexic, unde părţile au ajuns deja la un nou acord, cred că ăsta este un semn că aşa se va întâmpla şi cu relaţia SUA-China. Pentru că ambele ţări au nevoie una de alta şi atunci vor veni amândouă cu un nou set de reguli comune. Dar perioada pe care o traversăm pentru moment este una încâlcită, care produce multe necazuri şi pagube pe termen scurt. Nu cred însă că aceste lucruri vor persista mult, nu ştiu când se vor termina, dar nu pot dura foarte mult timp. Este un război care are un sfârşit, ne îndreptăm spre el, vine curând momentul în care vom trage concluziile.
JN: O provocare la un comentariu scurt pe o temă inimaginabil de lungă. Cum aţi defini un sistem de pensii “corect”?
P.S.: Cred că trebuie să aibă la bază plăţi egale atât din partea individului, cât şi din partea companiei care îl are angajat. Omul trebuie să înţeleagă că are răspunderi faţă de propriul viitor, iar compania trebuie să înţeleagă la rândul ei că poartă răspunderea faţă de propriii angajaţi. Amândouă părţile trebuie să contribuie în mod egal la un plan de pensii. Rolul statului trebuie să fie acela de a păstra corect evidenţele cu privire la aceste plăţi şi de a fi cel care stabileşte regulile corecte dintre companie şi individ. E nevoie de asigurarea unui echilibru pentru că firmele au putere financiară, dar au şi mai multă expertiză financiară decât au indivizii, iar statul trebuie să stea la mijloc astfel încât să vegheze companiile să fie corecte cu cetăţeanul. Pentru că vorbim de sume uriaşe care stau la mijloc.
JN: Uniunea Europeană are câteva probleme majore la care trebuie să găsească rapid soluţii: BREXIT, problema migraţiei şi problema demografică; Europa îmbătrâneşte, devine un muzeu, pierde forţa de muncă. Credeţi că aceste trei probleme vor conduce la pierderea de investiţii strategice în Europa?
P.S.: În primul rând, apropo de Brexit, Marea Britanie nu fuge nicăieri, nu dispare de pe lume, rămâne o “mică insulă”, ataşată la nordul Europei, care va continua să aibă nevoie de Europa, iar Europa va continua să aibă nevoie de această ţară insulară. Nu pot să spun acum care vor fi aranjamentele post-BREXIT, dar cred că după o perioada de ajustări, de aşezări, Regatul Unit va rămâne un partener de drum lung pentru Europa. Nu pierde nimeni Marea Britanie, este doar o chestiune de redefinire a relaţiilor dintre cele două părţi, un aranjament diferit de ce a fost până acum. Ar putea dura poate încă 10 ani. Dar eu spun că, odată ce vom traversa acest proces de redefinire a relaţiilor, Marea Britanie va fi un partener al UE şi ne vom regăsi într-un statut mai bun celui de astăzi.
JN: “Aceeaşi mireasă cu un alt fel de contract prenupţial”, dacă este să facem o astfel de comparaţie?
P.S.: Posibil, de ce nu? Ca să continui metafora, cred că ne vom “reînnoi jurămintele” la un moment dat în viitor. La orice viitor ne-am putea imagina pentru Regatul Unit (UK), nu poate fi altfel decât un viitor european, trebuie să fie un viitor european, nu se poate altfel. Iar dacă unii identifică Brexit cu ieşirea UK din Europa, atunci fac o mare greşeală. Marea Britanie nu poate părăsi Europa, trăieşte în Europa, există în Europa. Pleacă din UE, dar rămâne europeană. Este ceva cu totul diferit. Mă îngrijorează mai curând Brexitul pentru UK pe termen scurt, dar nu-mi fac griji pentru viitor. Pe termen scurt, efectul va fi negativ, dar nu cred că va avea un impact uriaş pentru UE. Pe termen lung, atât UE, cât şi UK vor construi o relaţie între ele mai bună decât cea de astăzi.
JN: Ce facem cu îmbătrânirea Europei?
P.S.: Este un fenomen cu care ne confruntăm şi nu prea avem ce face. Nu putem opri îmbătrânirea, dar această problemă este strâns legată de chestiunea migraţiei. Cred că asta este o mare provocare pe care o are Europa, două chestiuni extrem de complicate care se leagă una de alta. Ca istoric, am gândit totdeauna că Europa de astăzi este într-un fel o oglindă a Europei din anii 300-400 d.C. Atunci când aveam o comunitate foarte bogată, înconjurată de popoare sărace, iar acestea erau aspirate de către naţiunile bogate din nucleul european. Astfel s-a întâmplat cu invaziile hunilor, vizigoţilor, goţilor, mongolilor în Europa în acea aşa-numita “eră neagră”. Cred că avem într-un fel de traversat o fază similară. Când te uiţi la Orientul Mijlociu, la Africa, lumea nu a făcut încă deloc destul pentru a promova creşterea şi dezvoltarea economică în aceste regiuni şi, ca rezultat, un cetăţean de acolo îşi doreşte să vină în Europa din motive întemeiate, evidente. Nu este vreo soluţie la criza migraţiei dacă noi nu vom fi în stare, ca europeni, să dăm acelor oameni din Africa, din Orientul Mijlociu sau din alte zone cu economii sărace un motiv să rămână acasă. Nu am făcut asta. Aşa că eu cred că ne vom confrunta mult cu criza migraţiei, este o criză pe care o vom avea pentru următoarea sută de ani. Cred că legat de asta, dacă vrem să acţionăm pozitiv, să gândim pozitiv, migraţia va rezolva în acelaşi timp problemele demografice ale Europei. Aceşti oameni sunt mai tineri. Provocarea este că ei nu împart cu noi neapărat structura etnică a europenilor, religia europeană, valorile vest-europene. Cum anume vom coopera cu imigranţii, cu refugiaţii, asta este cu adevărat problema. Dar a gândi că am putea să-i oprim să sosească, asta pur şi simplu nu este practic. Cum controlăm valul şi cum îl integrăm, ăsta este cu adevărat subiectul de discuţie. Şi cum ne gândim în termeni pozitivi să rezolvăm problema demografică a Europei beneficiind de valurile de imigranţi furnizate de zonele sărace sau nesigure din apropierea Europei, să revitalizăm economiile noastre. Dar este dificil, trebuie să recunoaştem.
JN: La întâlnirea de la Ljubljana aţi transmis un mesaj comunităţii experţilor în investiţii financiare, iar mesajul sublinia nevoia expresă de profesionalism.
P.S.: Cred că profesionalismului este singura cale corectă prin care se construieşte relaţia de încredere dintre consultanţii de investiţii şi clienţii acestora, dar şi cu cei care reglementează pieţele. Dacă vrem să dezvoltăm sectorul investiţiilor în întreaga lume, trebuie să construim această încredere punând interesul clientului pe primul loc. În acelaşi timp, trebuie să avem un sens al scopului urmărit, pentru că în absenţa obiectivului, nu ai cum să convingi clientul, nici publicul şi nici reglementatorul că ai un rol esenţial în protejarea businessului şi a valorilor acestuia.
Mai mulţi oameni au fost scoşi din sărăcie în ultimele trei decade decât s-a reuşit vreodată înainte, iar acest lucru extrem de pozitiv a fost posibil doar ca rezultat al globalizării. Totuşi trebuie să recunoaştem că în acelaşi timp s-a mai întâmplat ceva: oamenii din statele bogate resimt că are loc un transfer de bogăţie din ţara lor către ţările sărace.
Apropo de Brexit, Marea Britanie nu fuge nicăieri, nu dispare de pe lume, rămâne o “mică insulă”, ataşată la nordul Europei, care va continua să aibă nevoie de Europa, iar Europa va continua să aibă nevoie de această ţară insulară.
Ca istoric, am gândit totdeauna că Europa de astăzi este într-un fel o oglindă a Europei din anii 300-400 d.C. Atunci când aveam o comunitate foarte bogată, înconjurată de popoare sărace, iar acestea erau aspirate de către naţiunile bogate din nucleul european.