Jurnalul.ro Ştiri Politică Reacțiile politicienilor la situația din Ucraina 

Reacțiile politicienilor la situația din Ucraina 

Florin Cîțu, președintele PNL și Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, au condamnat, în mesaje postate în social media, situația din Ucraina.

„Condamnăm cu tărie recunoașterea de către Rusia a independenței zonelor Donețk și Luhansk. Este o încălcare flagrantă a legilor internaționale și va atrage cel mai sever răspuns din partea comunității internaționale. România susține suveranitatea și integritatea teritorială”, a scris pe Twitter Florin Cîțu.

„Rusia încalcă legislația internațională și denunță unilateral acordurile de la Minsk prin recunoașterea așa-ziselor republici din estul Ucrainei.

USR condamnă decizia lui Vladimir Putin. Un lider autoritar încearcă să schimbe ordinea de securitate din Europa prin violență. Sancțiunile drastice sunt un răspuns necesar al Europei în această situație”, a scris pe Facebook Cătălin Drulă.

Drulă spune că scenariul la care asistăm nu este unul nou. „Istoria ne amintește că același lucru s-a întâmplat în Transnistria, Abhazia, Oseția de Sud și, foarte recent, în Crimeea. Cu un amestec de fake news și rescriere a istoriei atunci când îi convine, Vladimir Putin încearcă să refacă URSS. Dictatura sovietică a eșuat lamentabil și nu va reveni în Europa. Popoarele din estul Europei au ales libertatea”, încheie politicianul.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, invocând faptul că Ucraina nu a avut niciodată o „statalitate autentică", ci a fost creată de Rusia bolşevică, iar acum se confruntă cu probleme politice sistemice.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: reactii ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri