Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost deschis noul refugiu Scara, aflat pe traseul de creastă al Munţilor Făgăraş

A fost deschis noul refugiu Scara, aflat pe traseul de creastă al Munţilor Făgăraş

de Redacția Jurnalul    |   

Asociaţia Montană Carpaţi (AMC) a deschis pentru iubitorii drumeţiilor pe munte refugiul Scara, aflat la 2.146 metri altitudine, pe traseul de creastă al Munţilor Făgăraş.

''Refugiul Scara e gata să adăpostească drumeţii obosiţi sau pe cei care dau de vreme neprielnică în creasta Munţilor Făgăraş - un traseu greu de parcurs, având aproape 100 km, cu nenumărate vârfuri de peste 2.000 metri altitudine, cu o diferenţă de nivel de 5.500 metri. Că-ţi faci curaj şi timp pentru toată creasta sau doar pentru un segment, refugiile din acest masiv (şi nu numai) sunt esenţiale pentru siguranţa ta'', se arată într-o postare Facebook.

Refugiul este amplasat în Şaua Scării, la 2.146 metri, în vecinătatea Vârfului Negoiu (2.535 m) şi a Custurii Sărăţii, unul dintre cele mai expuse şi dificile segmente din Munţii Făgăraş.

Proiectul este rezultatul muncii de peste doi ani a unei echipe de voluntari profesionişti (arhitecţi, ingineri, coordonatori), de altfel iubitori de munte, care şi-au unit forţele în Asociaţia Montană Carpaţi (AMC): au lucrat la conceptul refugiului, au evaluat terenul, au plănuit şi coordonat urcarea materialelor în creastă, precum şi construcţia lui propriu-zisă, informează sursa citată.

''Refugiile - cele aproximativ 150 din ţară, conform Salvamont România, sunt construcţii mai mici sau mai mari pe care le veţi găsi deschise prin munţii noştri, mai aproape de pădure, sau pe creste, din lemn, piatră sau tablă. Ele pot fi un punct intermediar în intervenţiile salvatorilor montani şi au rolul de a adăposti, gratuit, montaniarzii care întâmpină probleme pe traseu - fie din cauza oboselii, a vremii schimbătoare sau a unei accidentări; De-a lungul anilor, însă, multe dintre refugii au devenit impracticabile - unele sunt luate de vânt, de avalanşe sau vandalizate pentru materiale. De aici şi nevoia de materiale mai trainice şi de concepte mulate pe specificul terenului, cum am exersat şi la Scară'', se precizează în comunicat.

Refugiul Scara se întinde pe 36 metri pătraţi, împărţiţi în două zone funcţionale - un vestibul şi un spaţiu comun cu loc de luat masa şi dormit. Refugiul poate adăposti confortabil 15-18 persoane, dar poate depăşi această capacitate când situaţia o va cere.

Singura fereastră este la înălţime; finisajul pardoselii este din grătar metalic, pentru a preveni degradarea acesteia de la utilizarea colţarilor, iar placările interioare sunt realizate cu HPL - plăci compacte rezistente la umezeală.

Refugiul este prevăzut cu prize USB pentru încărcarea dispozitivelor electronice, camere de luat vederi, precum şi cu diverşi senzori care vor transmite date care vor ajuta în proiectele viitoare.

"Prin calitatea lui, refugiul Scara stabileşte un nou standard pentru infrastructura montană critică, în plus încurajează oamenii să descopere Munţii Făgăraş în siguranţă", subliniază Corneliu Chiriliuc, coordonator tehnic în echipa proiectului.

Subiecte în articol: refugiu munti fagaras
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri