Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles, lângă sicriul Reginei Elisabeta, în timp ce oamenii își prezintă omagiile

Regele Charles, lângă sicriul Reginei Elisabeta, în timp ce oamenii își prezintă omagiile

Regele Charles al III-lea și frații săi vor participa vineri la priveghiul de la Westminster Hall în timp ce mii de oameni vin în centrul Londrei pentru a-și lua rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a.

Regele Charles, însoțit de frații săi, va sta vineri lângă sicriul mamei sale, Regina Elisabeta, în timp ce mii de persoane în doliu așteaptă la o coadă uriașă pentru a-i aduce un ultim omagiu monarhului.

Charles, sora sa, prințesa Anne și frații săi, prinți Andrew și Edward, se vor alătura gărzii ceremoniale pentru priveghiul de 15 minute la Westminster Hall din centrul Londrei, unde sicriul mamei lor se află de miercuri seara.

Priveghiul va începe la ora 19.30 (18.30 GMT), iar înainte Charles și soția sa Camilla, regina consoartă, vor călători în Țara Galilor.

Călătoria va marca sfârșitul unui turneu în Regatul Unit, unde Charles a îndeplinit sarcini ceremoniale pentru recunoașterea statutului său de nou monarh și șef de stat și pentru a saluta publicul care deplânge pierderea reginei.

Cuplul regal va fi întâmpinat cu 21 de salve de tun, va participa la o slujbă la catedrală și se va deplasa la parlamentul galez. Charles se va întâlni cu prim ministrul galez și cu alți politicieni.

Țara Galilor are o semnificație deosebită pentru noul rege, care timp de cinci decenii a avut titlul de Prinț de Wales.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: regina Elisabeta a II-a
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri