„Este primul pas pentru revenirea la normalitate. În două săptămâni ajungem la condiții mai bune” - Florin Cîțu, premierul României. Relaxarea a căzut diferit în București. Unele restricții au fost eliminate, starea de alertă a rămas. La fel și oamenii: unii au rămas precauți, alții s-au rupt în chefuri. Ziua a fost liniște, noaptea a zdruncinat centrul târgului.
Dimineață, de „Marea Relaxare”. În jurul unei piețe din sectorul 4 roiesc bătrâni treziți cu gând de cumpărături. Deși sunt „la liber”, oamenii mai au peticele albastre sau albe pe față. Unul a venit să ia caimacul: are și mască, și mănuși, și vizieră. „Ăsta e portul meu tradițional de un an încoace”, definește moșul decizia de a nu lăsa protecția de pe față. Pe urmă, bagă viteză spre intrarea unde două cumetre vând salată și roșii cu reclamă de România. Paznicul nu mai e satrapul de odinioară, termometrul-scanner dă a morțiu: nu sare de 32 de grade Celsius la niciunul. O babă se închină, un domn râde. Nimeni nu mai crede în termometru.
Pe stradă e ca înainte, mai toți au măștile puse. Și în dosul pieței, la crama de vinde vin de la cutie, „clienții casei” n-au schimbat nimic: ăștia nu au purtat masca nici când ATI-urile erau pline. O scoteau din buzunar doar când răsărea Locala, să nu primească amendă. Rar.
Multora le-a intrat în sânge și distanțarea. Mulți parcă au senzori, țin perimetrul de siguranță, automat. În special printre tarabele pieței. Aici este singurul loc unde regulile nu au fost schimbate de Guvern.
Într-o parte sunt țăranii din Dâmbovița de-și vând legumele crescute în solar. Au trecut pandemia la tejghelele lor. Sunt bulgari statorniciți de mulți ani în piața din sector. „Bog da ne pomogna (Dumnezeu să ne ajute) că acum e bine. Rău a fost, dar am scăpat”, spune una – „mi s-o părea mie, dar parcă acum e mai multă lume. Dar tot nu cumpără”. Femeia are dâre adânci în obraz. De la elasticul măștii.
De la FIFA la tartan
În parcuri, lumea s-a strâns ca la miting. Biciclete, trotinete, rotile și măști. E cald, e soare, bunicii lâncezesc pe lângă micuții ce se învârt printre leagăne. Un bubuit de voci stârnește curiozitatea. E de vizavi, de pe stadion. Meci tare: Dinamo contra Chelsea. E prima etapă, la juniori, e mai rău ca la un meci de liga întâi. Puștanii rup terenul în două, părinții urlă, țipă (unii mai și înjură, în special pe arbitrii) pe după gardul terenurilor și pe după măștile puse, regulamentar, pe față. Dinamo trage tare, dar gâfâie. Cei de la Chelsea București bat ca și cum ar fi jucat echipa adevărată, cea din Londra: 13-0. Pe margine sunt prichindeii de la Chelsea București 2. Ăstora abia le-au căzut dinții. Vorbesc în limba lor, învățată stând în case, în pandemie. „Băi, noi jucăm vs Ciampion. Băgăm și rupem, ca Pulisici (atacantul de la Chelsea Londra n.n.). Dar ce ai mai făcut la Roblox? Că la Pighi tot pierd, mă prinde baba aia”. Limbajul e codat, vine din jocurile descărcate de pe net. Cât nu au mers la școală, „piticii” de la Chelsea 2 au rupt tabletele, telefoanele și consolele. Acum sunt liberi la tartanul verde. Și o încasează tot ca la FIFA 2020: 8-1. În parc, distracția continuă ca la o sărbătoare.
Profetul fără mască dintre blocurile Vitanului
Pe „11 Iunie” e coadă la nunți. La starea civilă de sector, sacouri, costume și rochii mai mult sau mai puțin elegante mișună pe trotuar. Fără mască, fără distanțare. E trecut de amiază, fericiții nuntași împart milostenie cerșetorilor aciuați în colțul oficiului. Pe terase, distanțarea socială e aceeași: unii sunt regulamentar, alții au mesele aproape lipite. „Dacă respectam la virgulă ce au scos ăștia din Guvern în timpul pandemiei, acum eram sărac. Dădeam faliment”, crede un cârciumar. Locanta e printre blocurile Vitanului, strânge lume. Acum nu mai e apăsarea de dinainte, consumația se face la vedere. „Am fost ca ilegaliștii lu’ Dej”, mai zice omul.
La Mall Vitan nu s-a schimbat nimic, doar numărul de clienți pare că a crescut. Mai puțini prin librării, mulți la fast-food-uri. Pe din dosul complexului, bețivii cartierului s-au strâns ca la urs: „Haaaaai/Hai la el/ Nu mai sta/Azi, Isus te cheama/Vino, vino!”. Tânărul care cântă se bucură că „Dumnezeu a sfârșit pandemia”. E ieșit de la „Agape – Biserică creștină”, o vilă postdecembristă apărută între blocuri. Repetă refrenul obsesiv, pe acord de „instrumentală” băgată pe mobil. Aliniați pe o bancă, trei inși poștesc un PET. La sfârșit de cântare rostesc câte un „Amin!”. Apoi cinstesc sticla. După vreo cinci „Amin”-uri, unul e lemn. Privește fix, în gol. Altul își trage șapca peste gâtul PET-ului, să dea bine la predică și să nu-l salte Poliția. Duba trece, șprițarii rămân.
Fulgi din castanul din apropiere cad peste „profet”. „Am fost sărac, am făcut probleme, am luat droguri. Dumnezeu m-a luat și m-a salvat. Acum ne-a salvat și de COVID”, explică predicatorul de trotuar celor din asistență. Ăștia sunt liberi și de mască, și de cuvinte. Și PET-ul s-a uscat. Așa că melodia reîncepe; la telefon și solo. O vânzătoare de butic înțelege greșit: „Ăsta vrea să crăpăm? Cum să mă duc? Ptiu!”. Femeia nu mai are mască.
Bubuială în Centrul Istoric
Pe seară, Bucureștiul se schimbă. Măștile dispar aproape cu totul, pe străzi e petrecere. Drumul spre Centrul Istoric e pavat cu petreceri. Lăutărească, manele și un chef cu Manowar. Muzică, țipete, chirăieli se aud pe la geamuri. E liniște doar la Radu Vodă – mănăstirea de la Mărășești.
La Unirii e lumină de-ți sparge ochiul. E spre miezul nopții, mașini sunt puzderie. Mai luminează, inexplicabil, și fântânile din buza bulevardului, la care nu se uită nimeni. Grupuri sunt pe „modul Centru Istoric”: râsete, fluierături, cuvinte porcoase. Mulți sunt „bombardieri” scoborâți dinspre Rahova, cartierul. În spatele lui Manuc, vizavi de secția de Locală, unul de prin Bangladesh udă gardul. Mai sunt vreo trei cu el, se uită după „prospătură”. Lângă ei, aproape de Sfântul Anton, terasele sunt pline. Nici urmă de mască. Deocamdată, clienții stau ciorchine la mese. Plouă, nu e loc de balamuc. Mai încolo, spre Smârdan, începe să crească muzica.
„În ultima lună profitul a fost de 700 de lei. Media câștigului normal e de 1.500-2.000 de euro” - bilanțul contabil este explicat de patronul unui pub îndrăzneț. Dacă vii aici la un pahar de vin, patronul îți dă ustensile să pictezi. Șevalet, pensule. Normal, mai vizavi, unde e cu electronică de rupe boxele și cu draft la happy hour, e îmbulzeală. Patronul nu e descurajat, e doar înciudat că pe timp de pandemie mulți nu au respectat regulile. Iar cei care au ținut cont de ce a impus Guvernul, ori sunt în prag de faliment, ori s-au închis deja.
Sâmbătă a fost o zi a fericirii – localul s-a umplut. În miez de noapte mai sunt unii înăuntru. Nu au măști: „Cum să le zic să își pună botnița? Joacă Activity Crime!”. Jocul de societate se bazează pe lumea criminalității, atrage.
Afară, pe strada pietruită, două „doamne de noapte” încearcă și ele să atragă. Fetele așteaptă pe Gabroveni, în fața unui imobil. Din când în când, un brunet se ivește cu câte un grup de străini. Nu este ghid, turiștii nu-s veniți pentru arhitectură și istorie. Doamnele intră în clădirea unde luminile sunt deja stinse. Străinii dau să se retragă, sunt prudenți. Măturați de lumea care se înghesuie pe strada îngustă, prind curaj doar la îndemnul „ghidului”: „Party! Go, come no problem!”. Tinerii închid ușa după ei și după cele două „grații” în pantaloni negrii, strânși pe femur și burtă. Altele, de au pierdut startul, se plimbă a plictiseală cu ochii-laser după blonzii cu accent de Vest și cu buzele-botox fără acoperitoare. Eliminarea restricțiilor scoate acum la iveală „tot tacâmul” în industria de noapte.
În sus, spre Lipscani e balamuc. La un bar din colț de stradă – care pe timp de pandemie a încercat să fenteze cu igloo-uri încălzite – se dansează în margine de masă. Cu chiuituri ca la nuntă de cort, dar pe muzică electro. Pe Intrarea Șelari – un gang de leagă Lipscaniul cu Blănariul - e dezastru. Între imobile nu e loc deloc să treci. Aleea îngustă e ca un mușuroi unde furnicile au luat-o razna. Ca să răzbați trebuie să împingi, să dai coate, să-i calci pe alții pe picioare. În iz de „iarbă”, două fete se unduie înspre plăcerea unor „pietoni” care le pipăie la vedere. Unul mai trece o dată. O altă fată parcă revine în realitate: „Bă, dacă apare Poliția?”.Corpuri transpirate sunt lipite unul de celălalt, nu există fir de mască, se bea, se țipă. Muzica bubuie, se vorbește cu buzele lipite de urechea celuilalt, indiferent că e prieten sau necunoscut. Miroase a dezastru.
Departe de Centrul Istoric s-a făcut liniște. E târziu, străzile au rămas pustii. Nici pe la geamuri nu mai sunt manele. Poliția nu mai strălucește ca în vârf de pandemie. Doar o măturăreasă de la sector strânge gunoiul din marginea bordurilor. E singură, poartă mască.