Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții de circulație pe DN7 și DN7A, în județul Vâlcea

Restricții de circulație pe DN7 și DN7A, în județul Vâlcea

de Redacția Jurnalul    |   

Pe mai multe tronsoane din DN 7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu și DN 7A Brezoi-Voineasa, din județul Vâlcea, vor fi impuse joi restricții de trafic pentru efectuarea unor lucrări.

Astfel, potrivit Centrului Infotrafic, între orele 9.00 și 15.30, pe DN 7, pe tronsonul kilometric 216+800 metri – 217+200 metri, în extravilanul localității Călinești, se efectuează lucrări de rânguire versanți, circulația rutieră urmând să se închidă în reprize de câte 20 minute.

Între orele 8.00 și 16.00, pe DN 7, între kilometrii 220 – 224, pe raza localităților Tuțulești – Balota, se lucrează la cosit vegetație mecanizat, iar circulația rutieră se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers.

De asemenea, între orele 11.30 - 12.00, pe DN 7 pe tronsonul kilometric 220+500 metri – 221, în extravilanul localității Tuțulești, se lucrează la tăiat arbori periculoși, iar circulația rutieră se închide în reprize de maxim 15 minute, fiind dirijată de piloți de circulație.

Pe DN 7A, între orele 8.00 și 16.00, între kilometrii 44 – 47, în extravilanul localității Voineasa, se lucrează la tăiere arbori periculoși. Circulația rutieră se închide în reprize de maxim 20 de minute.

„Reduceți viteza în zona lucrărilor, asigurându-vă bine înainte de schimbarea benzii sau a direcției și respectați indicațiile piloților de trafic care dirijează circulația”, este recomandarea transmisă șoferilor de Centrul Infotrafic.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: restrictii circulatie valcea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri