Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții de trafic în perioada Anului Nou. Zonele din țară unde circulația va fi interzisă

Restricții de trafic în perioada Anului Nou. Zonele din țară unde circulația va fi interzisă

de Redacția Jurnalul    |   

Mai multe restricții de circulație vor fi instituite cu ocazia Anului Nou. În perioada 31 decembrie 2022 - 2 ianuarie 2023, autovehiculele de peste 7,5 tone nu vor avea voie să circule pe DN7 între Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Veştem.

"CNAIR informează conducătorii auto că în zilele de sâmbătă 31 decembrie 2022, duminică 1 ianuarie 2023 şi luni 2 ianuarie 2023, în perioada sărbătoririi Anului Nou, se vor institui restricţii de circulaţie pentru anumite vehicule rutiere. Potrivit Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de sâmbătă 31 decembrie 2022, duminică 1 ianuarie 2023 şi luni 2 ianuarie 2023, conform Anexei nr. 1 la Ordin", anunță CNAIR.

Interdicția de circulație va fi valabilă în zilele de 31 decembrie, între orele 18:00 - 22:00, 1 şi 2 ianuarie între 6:00 - 22:00 pe DN7, între Piteşti - intersecţia DN7 cu DN 7C - Râmnicu Vâlcea - Veştem, intersecţia DN7 cu DN1.

Nerespectarea restricțiilor de trafic reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri