Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rețeta zilei : Muşchi de viţel cu sos picant

Rețeta zilei : Muşchi de viţel cu sos picant

Ingrediente

600 g muşchi de viţel
condimente pentru grătar
1 crenguţă cimbru
1 creanguţă rozmarin
3 linguri ulei de măsline

1 chiflă
100 ml lapte
2 ardei graşi roşii
3 roşii
3 căţei usturoi
2 ardei iuţi
2 linguriţe oţet de vin
 

Mod de preparare

Muşchiul se spală, se usucă şi se condimentează. Crenguţele de cimbru şi de rozmarin se pun pe bucata de carne şi se leagă cu sfoară. Se prăjeşte în ulei şi se introduc la cuptor, cu puţină apă, 40 de minute. Se scot ierburile aromate.Chifla se pune la înmuiat în  lapte. Ardeii se coc pe grătar, apoi se curăţă de coajă și se taie fâşii. Roşiile se opăresc în apă clocotită şi apoi se curăţă de coajă. Peste pâinea din castron stoarsă se adaugă ardeii, roşiile tăiate bucăţi, usturoiul şi ardeii iuţi. Se mixează cu blenderul. Se trece sosul printr-o sită, se pune oţetul de vin, uleiul de măsline şi se condimentează.Se lasă să se răcească şi se serveşte cu muşchiul tăiat felii şi garnitură de orez.Poftă bună! Rețete.ro

 

Subiecte în articol: reteta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri