Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţeta zilei: Tartă cu nuci

Reţeta zilei: Tartă cu nuci

Ingrediente
Pentru blat
● 200 g făină

● 120 g unt
● 70 g zahăr pudră

● 1 ou
● 1 linguriţă praf de copt
Pentru bezea
● 5 albuşuri

● 75 g zahăr
● 1 praf de sare
● 100 g nuci pecan măcinate
● 1 lingură făină
Pentru decor
● 200 ml smântână lichidă
● 100 g zahăr pudră
● nuci pecan, după gust

Mod de preparare:

Pentru aluat, amesteci untul moale cu zahărul pudră şi cu oul. Adaugi făina cernută şi praful de copt. Întinzi aluatul într-o tavă de tartă tapetată. Dai tava la cuptorul preîncălzit, la 180 °C, 15 minute.

Între timp, pregăteşti bezeaua. Baţi albuşurile cu praful de sare. Încorporezi, treptat, zahărul. Trebuie să obţii o bezea lucioasă şi fermă. Adaugi nucile pecan măcinate şi făina. Amesteci uşor. Torni bezeaua peste blatul fierbinte şi dai tava din nou la cuptor încă 15 minute.

Pentru decor, baţi smântâna lichidă rece cu zahărul pudră. După ce s-a răcit, decorezi tarta cu frişcă şi cu nuci pecan.Poftă bună!

 

Subiecte în articol: Tartă cu nuci
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri