Jurnalul.ro Ştiri Externe Reuniune BRICS despre războiul din Ucraina

Reuniune BRICS despre războiul din Ucraina

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a discutat cu reprezentantii statelor BRICS despre răboiul din Ucraina, scrie EFE.

''Lavrov i-a informat detaliat despre principalele aspecte ale evoluţiei situaţiei în Ucraina în cadrul operaţiunii militare speciale. Miniştrii au dezbătut teme legate de consolidarea principiilor colective în afacerile internaţionale, conflictele regionale, combaterea noilor provocări şi ameninţări, precum şi interacţiunea ţărilor BRICS în spaţiile multilateral'', transmite Ministerul de Externe de la Moscova.

State din BRICS nu au criticat invazia rusă în Ucraina China consideră NATO și țările occidentale responsabile pentru acest conflict, acuzânt Alianța Nord-Atlantică pentru extinderea către est și înarmarea Ucrainei. India a strâns mai mult relațiile economice cu Rusia prin achiziții sporite de petrol.

Sesiunea a avut loc în format extins, cu participarea șefilor diplomațiilor din Argentina, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Nigeria, EAU, Arabia Saudită, Thailanda şi Senegal, care deţine preşedinţia Uniunii Africane. Subiectele discutate au fost t interacţiunea în cadrul ONU, OMC şi G20.
''După reuniune, părţile au aprobat o declaraţie comună'', a mai anunţat Ministerul rus de Externe. 

Din BRICS  fac parte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud. Aceasta s-a înființat ca alternativă la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), G7, 

Subiecte în articol: BRICS ucraina Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri